Unităţile Administrativ-Teritoriale (UAT) şi Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care doresc să participe la Programul de realizare a pistelor pentru biciclete îşi pot crea, începând cu data de 1 noiembrie, conturile de utilizator în aplicaţia informatică dezvoltată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei finanţatoare, transmis AGERPRES, conturile create şi utilizate pentru înscrierea în programele „Iluminat public”, „Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi”, „Eficienţă energetică în clădirile publice”, „Rabla Clasic”, „Rabla Plus” şi în Programul privind casarea autovehiculelor uzate rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare pentru Programul de realizare a pistelor pentru biciclete.
Ulterior perioadei de creare a conturilor de utilizator, în perioada 4 noiembrie, ora 10:00 – 9 decembrie, ora 14:00, sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor putea depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.
Bugetul alocat sesiunii de finanţare din acest an este de 500 de milioane de lei.
Programul se adresează unităţilor administrativ-teritoriale organizate la nivel de judeţ, comună, oraş, municipiu de rang I/II, municipiul Bucureşti şi subdiviziunile administrativ – teritoriale ale acestuia şi asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară care pot beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin stimularea utilizării transportului nepoluant, concomitent cu reducerea traficului motorizat.
Finanţarea se acordă în pondere de până la 100% din cheltuielile eligibile în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi. Astfel, UAT – municipiul Bucureşti poate primi maximum 75 milioane de lei; subdiviziunea Municipiului Bucureşti – maximum 45 milioane de lei; UAT – municipiu de rang I – maximum 37 milioane de lei; UAT – municipiu de rang II – maximum 30 de milioane de lei; UAT – oraş, cel mult 22 milioane de lei; comună cu mai puţin de 5.000 de locuitori – maximum 3,7 milioane lei; comună cu mai mult de 5.001 de locuitori – maximum 7,5 milioane de lei; UAT – judeţ, maximum 22 milioane de lei.
AFM precizează că înscrierile în aplicaţie se realizează în limita a 150% din bugetul alocat Programului de realizare a pistelor pentru biciclete.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEvenimente
Articolul următorVorbe înţelepte