„Ce ai făcut, băiete!”: Spania are un nou rege, Carlos Alcaraz, care a câştigat duminică primul său titlu de Mare Şlem, la New York, devenind la 19 ani cel mai tânăr număr unu mondial din istoria tenisului, comentează AFP, preluată de Agerpres. Pe prima pagină a presei sportive şi a celei generaliste din Spania este victoria lui Alcaraz în finala cu norvegianul Casper Ruud, 6-4, 2-6, 7-6 (7/1), 6-3.
„Ce ai făcut, băiete!”, a jubilat ziarul de mare tiraj Marca, în timp ce ABC, El Mundo Deportivo şi AS, mai sobre, l-au calificat pe Alcaraz drept „rege”.
Miile de persoane prezente în piaţa din satul natal al lui Alcaraz, El Palmar, au sărbătorit victoria jucătorului. Pe reţelele de socializare s-au înmulţit omagiile după colosala performanţă a jucătorului care în urmă cu mai puţin de doi ani nu era în primele 300 de locuri în clasamentul ATP.
„Felicitări @carlosalcaraz pentru primul tău titlu de Mare Şlem şi pentru locul tău de număr 1 care este încununarea primului tău mare sezon, sunt convins că vor mai fi multe altele”, a scris pe Twitter gloriosul său înaintaş Rafael Nadal, cu care el este comparat în mod inevitabil. Familia regală a postat pe Twitter: „Să ajungi atât de tânăr în vârful clasamentului mondial nu mai este un vis, este o performanţă istorică. Felicitări @carlosalcaraz pentru că ai continuat să creşti ca sportiv până să atingi acest prim titlu major”.
„Felicitări, Carlitos! Jocul tău a fost impresionant în aceste două săptămâni”, a afirmat la rândul său premierul spaniol Pedro Sanchez. „Felicitări pentru titlu şi pentru primul loc. Bucură-te”, a comentat compatrioata sa Garbine Muguruza, ex-N.1 mondial. Nicolas Almagro, originar şi el din Murcia şi fost număr 9 mondial, a declarat că „Alcaraz a început să scrie istoria sa cu litere de aur”. Potrivit lui, tânărul său compatriot este „un amestec din toţi jucătorii cei mai mari”. Alcaraz va ajunge în Valencia pentru meciurile dintr-una din grupele Cupei Davis, Spania urmând să aibă adversare Coreea de Sud, Serbia şi Canada.