Ieri, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii, care are ca obiect reglementarea organizării şi funcţionării Consiliului propunându-se spre abrogare Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit Agerpres. S-au înregistrat 191 de voturi „pentru”, 83 de voturi „contra” şi o abţinere. Proiectul face parte din pachetul de legi ale justiţiei şi a fost adoptat de Comisia specială parlamentară pentru legile justiţiei şi a intrat ieri pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor în procedură de urgenţă.
Potrivit proiectului, membrii CSM se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor numiţi de preşedintele României, cu o vechime de cel puţin 7 ani în funcţia de judecător sau procuror definitiv şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani, cu excepţia situaţiei în care a intervenit radierea sancţiunii. În termen de 60 zile de la şedinţa de constituire a Consiliului Superior al Magistraturii se stabilesc atribuţiile şi responsabilităţile fiecărui membru permanent, pe domenii de activitate, prevede un alt amendament adoptat de comisia specială. Termenul cuprins în proiectul de lege în varianta Guvernului era de 15 zile.
Lucrările plenului şi ale secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt, de regulă, publice.