Nicoleta Dumitrescu
După o vacanţă de vară cu temperaturi extrem de ridicate, ieri s-a dat startul unui nou an școlar, fără să se mai ţină cont de nicio încorsetare sau obligaţie legate strict de covizi, așa cum a fost în ultimii doi ani, valurile succesive aducând, pentru prima dată școala, forţat, în casele tuturor românilor care aveau copii de la clasa I în sus. Așa că, ieri, în prima zi de nou an școlar, trotuarele, mai ales cele din imediata apropiere a instituţiilor de învăţământ, au primit, iar, ”botezul” glasurilor de copii, bucuroși că se întorc în bănci, că nu mai sunt obligaţi să poarte mască și să poată să împartă cu colegii inclusiv pacheţelul de acasă.
Pășind pe poarta școlii și adunaţi în careu, ca pe vremurile bune, s-a văzut cât de mult le-au lipsit elevilor îmbrăţișările, dar și piedicile puse, în mod ștregăresc, pe post de ”bună reîntâlnire între colegii de clasă”!
Emoţii au fost și pentru părinţi, dar și pentru bunici, știindu-se faptul că, anul trecut, de pildă, unii dintre ei au putut să-și vadă copiii și nepoţii în prima zi de școală doar ridicându-se pe vârful încălţărilor, în dreptul gardului școlii, motivele fiind aceleași – restricţiile din cauza pandemiei.
Dar, începutul de an școlar fără restricţii a venit la pachet și cu modificări, veșnicele modificări de care are parte Educaţia în lungul șir al reformelor, formulate și promovate de atâţia și atâţia miniștri, instalaţi și schimbaţi de partidele care s-au perindat la putere.
Ieri, care mai de care dintre politicieni- prin prezenţa fizică alături de elevi și profesori, ori pe paginile lor de socializare -n-au ratat, din agenda lor de activitate, și prima zi de școală. Iar din discursurile și postările lor pe facebook n-au lipsit, așa cum era de așteptat, referirile la toaletele din fundul curţii! În fapt, veșnica promisiune, pusă pe tapet de toţi cei care s-au perindat pe la Ministerul Educaţiei, un examen care, însă, s-a dovedit a fi de netrecut până astăzi. ” Toaletele din fundul curţii sunt o rușine și trebuie să dispară definitiv într-o ţară europeană!”, a punctat și liderul PSD, care a ţinut să mai arate că ”România Educată” – făcând aluzie la programul prezidenţial cu același nume – ar trebui să funcţioneze pentru toţi, nu doar pentru ”elitele privilegiate”!
Când vor dispărea toate toaletele din fundul curţii înstituţiilor de învăţământ din România e greu de spus, mai ales dinspre București, în condiţiile în care, recent, ministrul în funcţie al Educaţiei a încercat să mai dreagă un pic busuiocul acestei probleme. În sensul că, recent, ministrul a sugerat că această problemă ar fi una …exagerată, în contextul în care, a argumentat el, toaletele pe care le folosesc elevii la școală pot fi ”conforme” chiar dacă sunt în exteriorul clădirii, dându-le ca exemplu pe cele amplasate la festivaluluri ori pe plajă.
Iar asta nu înseamnă altceva decât o spălare pe mâini de alte promisiuni neonorate, reformele fiind doar sub forma de modificări anuale în structura de funcţionare a cursurilor.