Acest sfânt se tragea după neam din Licaonia (Asia Mică) şi a trăit în timpul împărăţiei lui Dioclețian (către 304). Înainte de a primi sfântul botez se numea Tarasie şi era păstor. De la păstorit el a învăţat arta de a paşte oile duhovniceşti şi a adus un mare număr de păgâni la credinţă prin propovăduirea sa. Primind încredinţare printr-o vedenie că a venit vremea de a-şi vărsa sângele pentru Hristos, sfântul s-a dus la un templu idolesc de lângă Pompeiopolis (în Cilicia), unde păgânii adorau o statuie în aur a Artemisei, a tăiat mâna de aur a idolului, iar preţul ce a luat pe ea l-a împărţit săracilor. Pentru care domnitorul locului făcând rău multor bănuiţi nevinovaţi, sfântul s-a vădit pe sine, spre uimirea păgânilor. Şi îndată a fost dus în faţa lui Maximian, guvernatorul Ciliciei, a fost supus la bătaie cumplită şi la alte multe chinuri, încât sfântul şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Atunci păgânii au aprins un foc mare, ca să ardă trupul sfântului mucenic. Însă o furtună puternică s-a pornit ca din senin şi ploaia a stins focul, iar păgânii s-au împrăştiat înspăimântaţi, lăsând pe creştinii pioşi să ia moaştele sfântului.
