N. D.

Potrivit Primăriei Ploiești, în zona trecerilor de pietoni aflate în apropierea unor unități de învățământ din oraș, au fost realizate marcaje rutiere speciale. Așa cum s-a anunțat, marcajele rutiere, deja realizate – după cum se vede și în cazul celor din apropierea Școlii Gimnaziale ”Sfântul Vasile” – au semnificația “Presemnalizare trecere de pietoni”, rolul acestora fiind de a atenționa conducătorii auto despre faptul că, în apropiere, există o trecere de pietoni și, totodată, de a spori siguranța pietonilor în trafic. Pe de altă parte, se dorește mai ales reducerea numărului accidentelor, în contextul în care victime ale șoferilor neatenți au căzut inclusiv copiii care erau în drum spre școală sau abia ieșiseră de la cursuri.