Sâmbătă, 24 septembrie 2022, în centrul orașului Sinaia, pe Bd. Carol I, se va desfășura prima ediție a competiției sportive “Hand to Hand Fighting Sport Games”. Informația a fost făcută publică de către reprezentanții administrației locale. “Sinaia este un oraș deschis sportului. De la întrecerile auto de eleganță sau viteză, la cele sportive de iarnă, competiții de dans, fotbal și tenis. Acum lansăm prima ediție a “Hand to Hand Fighting”, un sport în continuă ascensiune atât pe plan mondial, cât și pe plan intern. Vă invit pe toți, de la cei mici până la seniori, să participați la o întrecere sportivă unde veți asista la lupte “corp la corp”, “lupte ușoare” sau lecțiile de autoapărare”, a declarat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia. Astfel, sâmbătă, începând cu ora 10.00, aproximativ 800 de sportivi, cu vârsta cuprinsă între 3 și 60 de ani, din toată țara, vor participa la această competiție. Pe cele 7 suprafețe de luptă se vor desfășura demonstrații și concursuri în diferite sporturi de contact, participanții urmând să fie împărțiți pe categorii de vârstă, gen și greutate, la final, cei mai buni urmând să fie premiați.