Prin intermediul unui comunicat de presă transmis ieri pe adresa redacției, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova aduce în atenția angajatorilor care au salariați încadrați cu ocupația de jurisconsult faptul că au intervenit modificări în cazul denumirii acestei funcții.
”Întrucât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va radia din Codul Ocupațiilor din România (COR) ocupația de jurisconsult, cod COR 261102, angajatorii care au salariați în această funcție trebuie să înlocuiască această ocupație, în contractele individuale de muncă, cu aceea de consilier juridic, cod COR 261103”, au precizat reprezentanții ITM Prahova.
În acest context, instituția a venit și cu informații suplimentare în ceea ce privește modalitatea în care ar urma să fie realizată înlocuirea menționată, potrivit precizărilor inspectorului general de stat, Dantes Nicolae Bratu: ”Modificarea funcției se poate efectua prin întocmirea unui act adițional la contractul individual de muncă, în conformitate cu prevederile art.17 alin.5 din Legea nr.53/2003, Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Informăm, pe această cale, toți angajatorii aflați în situația menționată, că această modificare a contractului individual de muncă trebuie efectuată până la data de 30 septembrie 2022 și transmisă în registrul general de evidență a salariaților, cel târziu în ziua anterioară producerii modificării, conform prevederilor art.4 alin.2 din H.G. nr. 905/2017.”a