Acum câteva zile, Rusia a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 de la începutul primăverii.
Astfel au fost înregistrate peste 50 de mii de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr zilnic de aproape şase luni, a anunţat grupul operativ de combatere a coronavirusului din cadrul guvernului rus, după cum au relatat Reuters și Agerpres.
Numărul de cazuri a crescut în întreaga ţară în ultimele şase săptămâni, alimentat de răspândirea noilor variante de coronavirus, extrem de de contagioase.
Rusia a fost una dintre ţările cele mai grav afectate de pandemie după numărul de decese, deoarece Kremlinul a exclus în mare parte restricţiile stricte după un scurt lockdown în aprilie 2020, în timp ce vaccinarea a fost lentă. Creșterea vertiginoasă a numărului de noi infecţii cu coronavirusul vine în contextul în care sancţiunile occidentale au pus deja mari presiuni asupra economiei ruse, la acestea adăugându-se povara financiară a susţinerii războiului din Ucraina, intrat în a 191-a sa zi.