Sâmbătă și duminică au avut loc meciurile etapei a 8-a din Liga A Prahova, la fotbal, de departe cel mai interesant meci fiind cel de la Poiana Câmpina, unde gazdele de la Triumph au întâlnit rivala din ”municipiu” – CS Câmpina.
A fost 3-1 pentru oaspeți, evident echipa lui Claudiu Dumitrescu fiind mai bună, dar, din păcate, gazdele de la Triumf au stricat ideea de derbi, protestele, comportamentul nesportiv, violent chiar în unele momente, ducând la mai multe eliminări. Bunea a fost primul care a văzut ”roșu” – pentru două faulturi, încă din min. 38 mergând la cabine, apoi Achim a fost și el eliminat, pe banca tehnică, pentru ca pe final și George Radu să meargă la cabine (min. 83 – a sărit să-l lovească pe arbitru, imediat după ce acesta a dictat un penalty în favoarea oaspeților).
Mugurel Dedu a fost omul meciului, cu un hattrick, pentru CS Câmpina, într-un meci în care, clar, cele mai mari probleme le-a avut… arbitrul (tot câmpinean) Mihai Amorăriței – arbitru divizionar! În celelalte meciuri, să subliniem surpriza de la Brazi, unde gazdele, după ce au încasat, într-un joc restanță, disputat la CSO Băicoi, 12-0, au reușit acum să-i ”încurce” pe cei de la United, scor 1-1!
Continuă seria dezastruoasă a celor de la Berceni și Strejnic, care au adunat și în această rundă peste 20 de goluri încasate ”împreună”, în deplasările de la Breaza și Mănești!
Iată rezultatele complete, clasamentul la zi și programul etapei viitoare, una în care avem parte de un nou meci interesant, Breaza primind vizita celor de la CSO Băicoi
CSO Boldești – Avântul Măneciu 1-0
Teleajen Văleni – CS Cornu 0-2
CSO Băicoi – Unirea Urlați 1-0
CS Brazi – Atletic Ploiești 1-1
AFC Brebu – FC Bănești 3-2
Triumf Poiana Câmpina – CS Câmpina 1-3
Tricolorul Breaza – CSC Berceni 7-0
Voința Vărbilău – Petrolul 95 Ploiești 0-2
CS Mănești – CS Strejnic 14-1
Etapa viitoare, 30 septembrie – 2 octombrie
Avântul Măneciu – CS Brazi
FC Bănești – CSO Boldești
CS Câmpina – AFC Brebu
CS Cornu – Unirea Urlați
Atletic Ploiești – Teleajen Văleni
CS Strejnic – Voința Vărbilău
Petrolul 95 – Triumf Câmpina
Tricolorul Breaza – CSO Băicoi
CSC Berceni – CS Mănești