V.Stoica
Vă pricepeți la consultanță pentru finanțări nerambursabile? Dacă aveți o firmă cu acest obiect de activitate, ați putea – în anumite condiții – să faceți rost de contracte grase pentru consilierea autorităților publice locale și naționale, inclusiv pentru proiecte de mici dimensiuni.
Consiliul Județean Prahova, de exemplu, a încheiat cu o firmă de consultanță din București un contract de 135.000 de lei fără TVA (27.820 de euro) pentru obținerea finanțării nerambursabile pentru realizarea de piste de biciclete, care implică și consultanța pentru scrierea și depunerea cererii de finanțare, evaluarea eligibilităţii proiectului, a documentelor și a solicitantului; pentru suport în constituirea dosarului de finanțare și verificarea tuturor documentelor, dar și pentru consiliere în vederea elaborării răspunsurilor la solicitările de clarificări și pe toata durata de evaluare, până la semnarea contractului de finanțare.
Plata serviciilor se va realiza după semnarea contractului de finanțare, fiind considerată cheltuială eligibilă în totalitate. În cazul în care fondurile vizate nu se obțin, Autoritatea contractantă nu are nicio obligație financiară pentru serviciile prestate, se precizează în documentația de atribuire a contractului.