Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea

Vremea va fi normală din punct de vedere termic pentru această perioadă în următoarele două săptămâni , respectiv până pe 9 octombrie, iar cantităţi însemnate de precipitaţii se vor semnala atât către finalul lunii septembrie, cât şi la început de octombrie, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), dată publicităâii şi preluată de Agerpres.
În Muntenia, vremea va fi caldă în prima săptămână, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între 25 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în 30 septembrie şi 1 octombrie, apoi valorile temperaturilor vor scădea treptat până spre finalul intervalului, când vor ajunge la medii de 20…21 de grade, apropiate de normele climatologice. Temperaturile nocturne vor avea mici variaţii de la un interval la altul şi vor fi cuprinse în medie între 8 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în 1 şi 2 octombrie şi cele mai scăzute în ultimele nopţi ale perioadei. Regimul pluviometric se va menţine deficitar în mare parte din interval, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în 27 şi 28 septembrie.
La munte, în mare parte din interval, regimul termic va fi apropiat de normele climatologice ale perioadei, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 10 şi 15 grade, iar cea a minimelor între 3 şi 8 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra la sfârşitul lunii septembrie şi la începutul lunii octombrie. Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată pe toată durata perioadei de referinţă, însă cantităţi de apă mai însemnate se vor acumula în jurul datei de 27 septembrie.