A treia victorie consecutivă a Petrolului a venit la Târgu Jiu, în fața echipei FC U Craiova 1948! Același scor devenit ”specialitate”, 1-0, cu golul marcat de către Jair (45+1), din lovitură liberă, și, cu zece puncte acumulate, Petrolul urcă în partea superioară a clasamentului provizoriu din Superliga!
Multă muncă, ambiție și spirit de sacrificiu! Organizare ireproșabilă, o tactică perfect adaptată obiectivului, valoare și inteligență! Acestea ar fi elementele ce caracterizează Petrolul, care aduc victorii pe bandă rulantă și puncte în clasament. Da, uneori și cu o doză de șansă, dar, cum nu de puține ori se spune, norocul ține cu cei curajoși.
La Târgu Jiu, „lupii” au pus tiparul peste precedentele două confruntări. Au avut de înfruntat o echipă clar mai ofensivă, care dădea și golgheterul campionatului, dar au găsit antidotul să-și păstreze neatinsă poarta, pentru al treilea meci la rând! Iar aseară, în lipsa lui Gicu Grozav, cel care a suferit o accidentare în zilele premergătoare întâlnirii, a ieșit la rampă brazilianul Jair, cu o execuție ce avea să încline decisiv balanța victoriei. O lovitură liberă din afara careului, ușor lateral stânga, la care Jair a așezat balonul perfect în vinclul din dreapta lui Popa!
Golul a venit chiar la ultima fază a primei reprize, 45 de minute jucate conform așteptărilor. Craiova a avut posesia, a atacat mai mult, dar Petrolul s-a apărat exact și a încercat să „muște” pe contraatac în mai multe rânduri. După reluare, oltenii au căutat și cu mai multă îndârjire golul, pentru a reintra în meci, dar, din nou, defensiva condusă impecabil de către Tamaș a rezistat cu brio. E drept, așa cum spuneam, și cu puțină șansă, pentru că gazdele au lovit de două ori barele porții apărate de către Vâlceanu, de fiecare dată prin italianul Compagno, și au mai ratat câteva ocazii bune, prin Iancu, Sidibe sau Duarte.
La final au rămas doar scorul: 0-1 și destinația punctelor, către echipa lui Nae Constantin, care, cu siguranță, are merite enorme în această linie de clasament! Câte șuturi pe poartă, cornere, ocazii a avut fiecare echipă- statistica- nu se pune în clasament, iar dacă Petrolul reușește, de trei ori la rând, să învingă într-o manieră similară, cu siguranță nu reprezintă o întâmplare. Decât ”spectacol” la subsol, mai bine ”sărăcie” pe primele locuri…
Cu siguranță, acest succes reprezintă o victorie mare, care duce momentan, după patru jocuri consecutive fără înfrângere, în zona play-off-ului, a podiumului, din Superliga! Sâmbătă, de la ora 19.00, ne întoarcem pe „Ilie Oană”, pentru meciul cu CS Mioveni, primul dintr-o serie de trei programate în decurs de doar o săptămână. Să fie, din nou, sold-out!
FC U Craiova 1948 – FC Petrolul Ploiești 0-1 (0-1)
Stadion: ”Târgu Jiu”. Spectatori: circa 8000. Marcator: Jair (45+1).
FC U Craiova: Popa – Enache, Duarte, Papadopoulos, Huyghebaert – Asamoah, Achim (75 Bălan) – Baeten (46 Sidibe), Marquet (63 Iancu), Chițu (63 Bahassa) – Compagno (cpt). Antrenor: Marius Croitoru.
FC Petrolul: Vâlceanu – Meijers, Tamaș, Huja – Pashov, Cebotaru (90+2 Velisar), Jair, Țicu (cpt) – Cioiu (68 Tucaliuc), Ivanovski (75 Irobiso), Măzărache (75 Dumitriu). Antrenor: Nicolae Constantin.
Cartonașe galbene: Duarte (66), Papadopoulos (66), Bălan (82), Asamoah (86).
Au arbitrat: Marcel Bîrsan – Mircea Mihail Grigoriu și Mihai Marica.
Arbitru VAR: Radu Petrescu. Arbitru AVAR: Petruța Iugulescu. Rezervă: Szabolcs Kovacs. Observatori: Marian Dorobanțu (pentru arbitraj) și Romulus Gabor (pentru organizare).
Jucătorul meciului: Jair.
Tamaş a vrut să plece!
Stâlpul apărării petroliste – Gabi Tamaș – a fost solicitat de către ”Craiova lui Rotaru”, oficialii petroliști recunoscând că mutarea era aproape făcută, transferul căzând din motive… de regulament. „Cererea s-a produs imediat după meciul tur cu Beer Sheva. Am fost sunat şi de Gabi Tamaş, am fost sunat şi de Mihai Rotaru. Gabi Tamaş are o relaţie de prietenie cu domnul Rotaru. Am fost de acord, dar, din păcate, nu s-a făcut. UEFA nu permite înregistrarea de jucători între tur şi retur”, a spus Costel Lazăr, potrivit ProArena.
Dacă l-ar fi transferat pe Tamaș, CSU Craiova nu l-ar fi putut înregistra pentru returul din play-off-ul Conference League. Regulile UEFA prevăd că lista de jucători se poate modifica doar între tururi, astfel că Tamaș putea juca doar începând cu faza grupelor – anunță gsp.ro.
Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu)