Fostul preşedinte Traian Băsescu a formulat la Curtea de Apel Bucureşti o cerere de revizuire a deciziei CNSAS prin care a fost declarat colaborator al Securităţii, potrivit Agerpres.
Potrivit portalului instanţei, solicitarea a fost înregistrată la Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, stadiul procesual fiind „Revizuire”, iar obiectul dosarului este „constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008) decizia 471/20.09.2019”. Solicitarea urmează să fie judecată pe data de 21 octombrie.
Pe 23 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Instanţa supremă a respins, ca nefondat, recursul formulat de fostul preşedinte, fiind menţinută decizia din 20 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond, prin care a fost admisă acţiunea CNSAS şi a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii.
CNSAS a susţinut că Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.
Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.
Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.
Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.
În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi.
Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”. El a precizat că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia.
„Navele româneşti operau în toate porturile lumii şi la Secţia comercială studenţii erau familiarizaţi şi pregătiţi pentru contacte cu străini. (…) Niciodată nu am considerat că acele relaţii ale noastre cu studenţii cehi puteau fi condamnate. Nu ne ascundeam, pentru că nimeni nu ne interzicea”, a menţionat Băsescu.
Acasă Actualitate Traian Băsescu cere revizuirea deciziei prin care a fost declarat colaborator al...