Lucian Avramescu
(14 august 1948 – 12 decembrie 2021)
femeia este singurul lucru care contează
și afirm asta știind că destui
vor strâmba din nas…
pielea ei știe toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de țărână,
înțeleg constelațiile, raiul și iadul,
bucuria și nefericirea;
mersul pe jos prin mine însumi
îmi face din ce în ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui său
care face să pălească marile catedrale ale lumii –
San Piedro, Domul din Milano…
femeia este singurul lucru care contează
cu trupul ei în brațe
poți traversa un ocean
chiar dacă nu știi să înoți
decât în apele ochilor ei
fără femeie
limuzina noastră este o căruță hodorogită
contul la bancă scade chiar dacă este în creștere
prietenii sunt
plini de pojarul trădării,
în vinul scump mișcă mormolocii
o ai
îți cântă privighetoarea în coșul pieptului
te îmbraci în haine de pușcărie fericit
cum ai pleca la nuntă,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar dacă-ți fluieră vântul prin gaicile sociale:
te calcă trenul
și o șoaptă dacă ți-a rămas întreagă
parcurgi literele numelui ei
gata să urzești planuri de viitor
când de aproape te pândește o morgă de lux
femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi înlocuit decât de sinele său
pielea ei știe toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi învingem crizele mondiale
iată de ce cred că
știința ei
de-a ne face fericiți sau nefericiți
îi dă dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletești
femeia, domnilor – pentru a nu vă plictisi –
femeia cu pielea ei
care ne învață alfabetul orbilor,
cu mereu întoarsele cești ale sânilor
în care noi nu ghicim niciodată, nimic,
femeia
cu toată argintăria surâsului său
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care contează
domnilor
