Giorgiana Radu-Avramescu
Dragul meu, te port cu mine oriunde. Credeam însă că aici voi uita plânsul. Ar fi fost posibil dacă în suportul special pentru carte, pe care-l port de fiecare dată cu mine, pe plajă, n-aș fi găsit scrisul tău. În iunie 2011, la Mamaia, unde eu mă aflu astăzi, scriai poezia „Tinerețea ultimului val”. I-am citit Lucianei, străduindu-mă să deslușesc cuvintele tale, dar fără izbândă totală. N-am reușit până la capăt. Degetele tale, care au mângâiat atunci coala aceasta de hârtie, sunt la fel de prezente și acum. Le simt, le văd cum aștern cu repeziciune metafore, simțiri. Nu înțeleg tot. „Pe fața mea arsă de comete toride/Te destinzi …/Ești frumoasă și veselă … / Sunt bătrânul și marea/ Valul nu mă … / Sunt bătrânul și marea, epopeea nescrisă/Bună seara, iubito, …/ …”
Oricât m-aș strădui, dragul meu, nu reușesc să-ți descifrez scrisul în totalitate. Nici chiar tu nu-ți înțelegeai mereu scrisul de mână. Trebuie să fie o minunată poezie, ca toate poeziile tale de dragoste. Ce frumos ai scris despre dragoste! Cât de în detaliu, în profunzime, m-ai învățat s-o trăiesc. Și acum, sângele meu are culoarea dragostei tale. De aceea supraviețuiesc. De aceea n-am murit deodată cu tine. Definitv nu ești plecat. Ești parte din mine. Știi asta, nu?
Nu ți-am scris de ceva vreme. Ar fi trebuit să-ți fac o radiografie a ultimei săptămâni, dar n-am putut. Am trăit mult prea intens totul, așa încât trebuie să se lase liniștea peste toate câte s-au petrecut. A fost bine, fii convins! Datorită oamenilor implicați în evenimentul dăruit ție. Datorită prietenilor tăi, datorită celor care m-au sprijinit în buna desfășurare a ceea ce mi-am propus. În privința vorbitorilor nu am avut emoții, însă în ceea ce privește numărul participanților, da. O prietenă a noastră mi-a spus așa: „Cei care vor vorbi ar trebui să fie primii care să înțeleagă că și dacă ar vorbi doar pietrelor nu trebuie să se simtă într-un fel anume, pentru că ei vin acolo pentru scriitorul și prietenul Lucian Avramescu”. N-au vorbit doar pietrelor. Au fost mulți oameni. Au fost cei care trebuia să fie. Să simtă.
Au fost și câteva premiere la Muzeul Pietrei. Mai întâi, prezența lui Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, acum deputat de Dâmbovița. Am convenit că vom mai colabora în viitor. Apoi, avocatul Marian Nazat, regizorul Luminița Dumitrescu, bună și veche prietenă a ta, Adrian Fetecău, el venind și cu o surpriză – un CD ce reuneşte versuri ale tale, alături de interpretări muzicale ale unor membri ai Grupului „Vouă”. Au fost prezenți oameni din multe zone ale țării. De departe chiar. Arad, Cluj. Au venit cititori ai AMPress. Iubitori ai scrisului nostru, al tău în principal. Am primit cu bucurie și recunoștință cuvintele lor. Prietenia și căldura pe care le-am simțit miercuri, 17 august, îmi vor hrăni sufletul mult timp de acum înainte.
Îți scriu din buza mării. Îmi cheamă neliniștile, le poartă până la orizont, și repede mi le înapoiază. Sunt ale mele. Fac parte din mine. Fără ele n-aș fi eu. Precum știi, marea e următoarea mea dragoste, după tine. O iubesc nespus! E frumoasă, primejdioasă, odihnitoare. E cu mult mai mult, dar cuvintele mele n-o pot cuprinde.
Dimineață te-am căutat pe țărm. Am alergat în regăsirea pașilor tăi. I-am găsit. Sunt zidiți în timp, dar mi-e imposibil să-i ajung până la capăt. Degeaba am alergat până la epuizare. Nesfârșirea lor nu poate fi atinsă. M-am resemnat. Îmi voi continua ritualul, fără speranța reîntâlnirii. Mă voi mulțumi cu însoțirea mării. Doar eu și ea. Fără trecut, fără viitor. Doar clipa nemăsurată în secunde, ci în fericiri. Fericiri care nu pot fi traduse. Nu pot fi împărtășite. Doar trăite. Acum. Așa cum fac eu în acest moment. Da, trăiesc, așa cum uitasem că se face. De fapt, multe le-am uitat, dar încerc să mi le reamintesc. Poate mă ajuți și tu. Știu că ți-e la îndemână. Tot binele din ultimul timp vine dinspre tine. Sunt convinsă. Așa cum tu să nu te îndoiești nicicum că te-aș putea rătăci vreodată printre amintirile de mâine. Nu! Niciun ocean de trăiri nu te va disloca din inima mea. Puțini cunosc adevăratul înțeles al dragostei. Cei mai mulți îl confundă. Eu nu-l voi confunda. Mi l-ai însușit mult prea curat, ca să-l las să se piardă. Las lacrima mării să-mi mângâie dorul de tine. Las clipa să fie, fără să mă întreb ce va fi mâine.
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
