Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, începând de ieri, 16 august, pe Aleea Kusadasi și strada Walter Mărăcineanu (segmentul de drum cuprins între intersecția cu Aleea Kusadasi și strada Calea Moroieni) din Sinaia se vor institui măsuri de închidere totală a circulației auto pe o perioadă de 12 luni.
Scopul restricțiilor – mai precizează poliția prahoveană – este acela de „Construire Pasarele pietonale pe străzile Badea Cârțan-1 Mai , respectiv strada Walter Mărăcineanu și Aleea Kusadasi din orașul Sinaia. Pe durata desfășurării lucrărilor, traficul rutier va fi deviat pe străzile adiacente și pe Centura orașului (DN1), fiind recomandată ca rută alternativă de deplasare: strada Calea Moroieni- DN1E60- strada Walter Mărăcineanu”.