Operatorul de termoficare a anunțat că nu a început lucrările de reparații la instalațiile de producere a agentului termic

 

N. Dumitrescu

Se pare că ploieștenii vor mai avea ceva de așteptat până când vor avea la robinete, din nou, apă caldă. Cel puțin așa a lăsat de înțeles noul operator de termoficare care, azi, prin intermediul unui comunicat de presă, a venit cu noi precizări și argumente prin intermediul cărora se justifică de ce, în continuare, este sistată apa caldă menajeră, lăsând de înțeles că măsura ar putea dura chiar mai mult decât se preconizase inițial. ”Vă informam cã potrivit solicitării autorităţii contractante societatea noastrã nu a început lucrări de reparaţii, CAF nr. 2 rămânând în starea în care a fost înainte de întreruperea furnizării apei calde în municipiul Ploiești. Este regretabil că, în ciuda prezentării rapoartelor tehnice de specialitate către partenerii noṣtri contractuali, aceștia nu au revenit asupra deciziei de sistare a lucrărilor la CAF nr.2, de strictă necesitate, și, în consecință, în opinia noastră, au fost irosite 17 zile din cele 30 inițial anunțate pentru întreruperea furnizării apei calde”, se arată în comunicatul de presă transmis de S.C. Termoficare S.A. Prahova. Pe de altă parte, operatorul acuză autoritățile că nu respectă contractul încheiat: ” La fel de regretabil este faptul că în continuare autoritățile locale nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale și legale referitoare la plățile atât a subvenției, cât și a gazelor. Între timp, societatea noastră și-a îndeplinit obligația contractualã de inventariere finală a bunurilor de retur/concesionate și a efectuat constatările cantitative și tehnice asupra acestor bunuri”, a mai precizat operatorul de termoficare. Totodată, acesta a reamintit faptul că nu se poate relua furnizarea apei calde fără ca singura instalație de producere a agentului termic să fie reparată, îndemnând autoritățile să se așeze la masa dialogului: ”CAF nr. 2 este singura sursă utilizabilă de producere a energiei termice. De asemenea, în vederea pregătirii pentru sezonul rece, începând cu data de 01.08.2022, echipele societãṭii noastre au efectuat peste 10 lucrări de reparare a unor avarii majore ale sistemului de termoficare. Subliniem faptul cã societatea noastră a informat constant autoritățile locale cu privire la consecințele notificării de reziliere comunicată la data de 02.08.2022. Prin adresele din data de 09.08.2022 și din data de 10.08.2022, ne-am exprimat deschiderea pentru a organiza întâlniri privind clarificarea situației, care însă au rămas fără răspuns. Reluãm apelul public adresat autorităților locale pentru a se așeza la masa dialogului, în vederea rezolvării de urgență a blocajului administrativ în urma căruia compania noastră înregistrează prejudicii zilnice, iar consumatorii finali din municipiul Ploiești sunt lipsiți de serviciile publice elementare în secolul XXI. Reiteream faptul că Termoficare Prahova SA manifestă continuu o transparență comunicațională totală atât față de autorități, cât și față de opinia publică. Adresăm, încă o dată, invitația de a vizita amplasamentul de producție de pe platforma CET Brazi, unde specialiștii noștri vor prezenta, la fața locului, date complete despre starea tehnică a utilajelor de producție”.

Reamintim faptul că, din data de 1 august a.c., în Ploiești a fost oprită furnizarea apei calde menajere, pentru o perioadă de minimum 30 de zile, afectate fiind atât peste 130.000 de persoane care stau la bloc și ale căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic, cât și instituții publice. Tot de atunci, reprezentanții Consiliului Județean Prahova și cei ai administrației ploieștene nu fac altceva decât să-și arunce unii altora tot felul de acuze, fără să cedeze nimeni. La o zi după sistarea apei în tot Ploieștiul, preşedintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, care este şi preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Termo Prahova, a anunţat rezilierea contractului de delegare a serviciului de furnizare a agentului termic în sistem centralizat în Ploieşti, iar, pe de altă parte, primarul Andrei Volosevici l-a acuzat pe acesta că este vorba despre un contract pe care el nu și-a pus semnătura și pe care nici legislativul local nu l-a aprobat, formulând și o plângere penală în acest sens. Pe de altă parte, săptămâna trecută, nici Consiliul Județean Prahova, și nici Primăria Ploiești nu au mai făcut public vreun demers pe care l-au întreprins în deblocarea crizei apei calde menajere, nici măcar dacă premierul României îl va primi sau nu în audiență pe primar, așa cum a solicitat acesta, în speranța că se va găsi o soluție de rezolvare a celei mai mari probleme cu care se confruntă orașul de la începutul lunii august a.c. Cert este că, după cum se preconizează, reluarea furnizării apei calde va mai dura, iar această criză anticipează și  o alta – pe aceea a furnizării agentului termic.