V. Stoica

De aproape o lună, apa caldă nu mai curge la robinete, în peste 50.000 de apartamente din Ploiești racordate la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic.
De la 1 august și până azi am avut parte doar de responsabilități pasate de la Consiliul Județean la Primăria Ploiești, de la ADI Termo Prahova – în cârca operatorului care a câștigat licitația organizată de… ADI Termo Prahova, de la operator în seama Primăriei Ploiești și a ADI Termo Prahova. Vorbe grele și ironii reciproce între Volosevici și Dumitrescu. Au apărut chiar și acuzații de natură penală, din partea primarului Ploieștiului, privind contractul încheiat de ADI Prahova și societatea desemnată câștigătoare a licitației pentru asigurarea agentului termic în Ploiești.
Astăzi sunt 26 de zile de când ploieștenii caută alte soluții pentru a-și întreține igiena corporală, pentru a-și spăla copiii mici, pentru a-și îngriji așa cum trebuie bătrânii sau bolnavii! Dispute, scandaluri, circ. Atât au primit în intervalul de timp scurs de la oprirea furnizării apei calde!
Ieri, consilierii locali s-au întrunit pentru a aproba solicitarea preluării CET Brazi de la Consiliul Județean Prahova – la Primăria Ploiești și înființarea unei societăți locale de termoficare. Proiectele de hotărâre nu au avut vize de legalitate, iar rapoartele din partea Direcției Juridice, Direcției Patrimoniu, Direcției Relații Internaționale au fost nefavorabile, din cauza ”fundamentărilor insuficiente”. Ca de obicei, nu au lipsit discuțiile în contradictoriu între primarul Volosevici și consilierii locali pe seama proiectelor supuse dezbaterii, în special a situației actuale a CET-ului și a rețelei primare (de 170 de km de conducte), ambele deținute de Consiliul Județean Prahova. ”Preluăm ceva cu titlu gratuit, dar trebuie să și funcționeze!”, a atras atenția Andrei Volosevici. După amendamente făcute de consilierii locali, care au propus completarea proiectului privind predarea CET cu obligativitatea ca echipamentele să funcționeze în momentul trecerii propriu-zise din domeniul public al județului Prahova în domeniul public al municipiului Ploiești, discuțiile pe seama preluării au continuat, ulterior hotărârea fiind adoptată cu 22 de voturi.
Pe de altă parte, pe rolul instanțelor există două procese care au ca obiect obligarea operatorului să reia furnizarea apei calde în Ploiești. Uniunea Asociațiilor de Proprietari Prahova a chemat în instanță Primăria Ploiești, Consiliul Județean Prahova, ADI Termo Prahova și Termoficare Prahova SA, la Judecătoria Ploiești. Ieri, încă nu era dat termen pentru acest proces. La Tribunalul Prahova, pe de altă parte, s-a înregistrat plângerea depusă de ADI Termo Prahova împotriva operatorului Termoficare Prahova, o sesizare cel puțin ciudată, din moment ce chiar ADI Termo Prahova a solicitat – înainte de demisia lui Horia Tiseanu din funcția de director executiv al acestei asociații – ca societatea respectivă să sisteze orice lucrare!
Azi, este stabilit un prim termen în acest al doilea proces. Ce vor decide judecătorii?