F.T.
Jandarmii de la Centrul Montan Sinaia au reunit activităţile dedicate copiilor din centrele de asistenţă socială din Prahova, Bucureşti, Ilfov şi Dâmboviţa simplu: „O zi de tabără la Jandarmerie”.
Ce a semnificat acest lucru şi cui au adus ei bucurie se scrie într-un comunicat de presă al instituţiei: „La Baza de Pregătire a Jandarmeriei Române au fost primiţi copii aflați în instituții de învățământ din subordinea Direcțiilor Generale de Asistență Socială București și Buzău, copii din centre parohiale din județele Prahova și Ilfov, dar și din zonele defavorizate ale județului Dâmbovița.
Dacă, de obicei, noi eram cei care mergeam la copiii din Centrele de Asistență Socială pentru a le face acestora o surpriză, astăzi ne-am gândit să-i chemăm la noi și să vadă ce înseamnă o zi de tabără la Jandarmerie.
(…) Cei peste 200 de copii au avut parte de multe activități: ateliere interactive, jocuri sportive, o tiroliană, exerciții demonstrative de autoapărare, de tip antitero, un exercițiu de drill, muzică interpretată de Fanfara Jandarmeriei, o bucătărie mobilă de campanie unde copiii au învățat să gătească. De asemenea, să nu-i uităm pe colegii noștri cu animalele de serviciu, cai și câini. De asemenea, am avut și un elicopter, cu sprijinul Inspectoratului General de Aviație.
Evenimentul a fost un succes și asta nu face decât să ne bucure și să ne oblige ca la anul să repetăm activitatea și, poate, chiar să devină o tradiție.
Mulțumim partenerilor noștri: Patriarhia Română, Asociația Close Combat România, Asociația Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență și cercetașilor din cadrul Centrului Local «Sfântul Nicolae București»” (Comunicat şi fotografii – Centrul Montan Sinaia).