Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă”, despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.

În august 1924 se înfiinţează Subcomisia Regională de Fotbal – Ploieşti ca district de categoria a doua şi organizează campionatul de fotbal -Cupa James Clarko, ediţia 1924/1925. La startul competiţiei s-au aflat un număr de 25 de echipe care s-au înscris şi au fost repartizate astfel: 16 în Categoria II-Campionat, care a fost formată din două serii a câte 8 echipe şi Categoria III-a – Cupă din care a făcut parte 9 echipe. De menţionat este că în acest sezon a fost organizat şi un campionat de juniori la care s-au înscris 14 echipe. Cele 16 grupări care au compus cele două serii ale categoriei a doua – campionat, au fost următoarele. Seria A: Prahova II Ploieşti, Tricolorul Ploieşti, Venus Ploieşti, Păiajenul Ploieşti, Avântul Buzău, Cercul Atletic Buzău, Junimea Buzău şi Muntenia Valea Călugărească. Seria B: Uniunea Funcţionarilor Petrolişti (U.F.P.), Colţea Ploieşti, Val Vârtej Ploieşti, Triumf Ploieşti, Romana Ploieşti, Macabi Ploieşti, Aquila Câmpina şi Venus Câmpina. Echipele clasate pe primeletrei locuri din fiecare serie s-a calificat pentru turneul final al campionatului. Clasamentul final publicat în „presa vremii” a avut următoarea înfăţişare:
Clasament final/Categoria a II-a – Campionat, Ploeşti/ turneu final 1924/1925.
1. Colţea Ploieşti 5 4 1 0 7 1 9
2. Venus Ploieşti 5 3 2 0 9 6 8
3. Tricolorul Ploieşti 5 3 1 1 12 5 7
4. Prahova Ploieşti 5 2 0 3 4 9 4
5. U.F.P. Ploieşti 5 1 0 4 2 9 2
6. Val Vârtej Ploieşti 5 0 0 5 2 6 0

Primele două echipe din clasamentul turneului final au disputat, la 6 iulie 1925, finala campionatului.
FINALA:
VENUS PLOIEŞTI – COLŢEA PLOIEŞTI 3:2 (1:0)
„A fost un match de finală, pentru cupa James Clarko. La fluerul domnului arbitru Medger echipele se prezintă în formaţia următoare”:
Venus: Rădulescu; Al. Ionescu, Ion Borcescu; Constantinescu, Brătucu, I. Georgescu; Brătăşanu, Gheorghe Ionescu, Marciu Pollatos, G. Merey, Traian.
Colţea: Părvulescu; Sergiu, Popa; Constan, Lt. Modrogan, Lesister; N. Andreescu, M. Ionescu, N. Dilaciu, Nikolau, Burmaz.
„Un roş-verde fură balonul, însă un venusist îl opreşte nereglementar şi dă loc unui corner, dând ocazie lui Ionescu să marcheze primul punct. (La două minute). Peste douăzeci de minute Nikolau ridică scorul. Câteva cornere la poarta „roş-verzilor” dau loc unui hands în careu, rămas neutilizat. Repriza ia sfârşit cu acest rezultat. În repriza doua un hands în careul de pedeapsă dă prilej lui Merey să marcheze. Acelaş jucător egalează peste puţin timp. Conform reglementului partida se prelungeşte şi Venus reuşeşte să-şi învingă adversarul, marcând punctul câştigător prin Merey”.
Din lotul echipei Venus (culori negru) au mai făcut parte în acest sezon competiţional: T. Tănase; Cristescu, Bătescu, C. Ionescu, Stelian, T. Georgescu, Polsius, Gh. Mirel, F. Brătescu, G. Brătescu, Bercescu I, Moca I, Cârlig I, Maroiu Pollatos şi Ghenciulescu.
În categoria a treia – Cupăs-au întrecut echipele: Borcea Ploieşti, Val Vârtej Ploieşti, Tricolorul Ploieşti, Prahova Ploieşti, Macabi Ploieşti, Venus Ploieşti, Romana Ploieşti, Unirea Ploieşti şi Athena Ploieşti. La finalul campionatului s-a organizat un meci între învingătoarea din această catogorie şi campioana de la juniori: Unirea III Ploieşti – Prahova Ploieşti (Juniori) 1-1.