Luiza Rădulescu Pintilie
Până la 80000 de gânduri ne trec prin minte în fiecare zi. Iar el, gândul, zboară cu mult, mult mai repede decât aripile păsărilor, întrecând până şi călătoria cu trei sute de mii de kilometri pe secundă a luminii şi ajungând aproape instantaneu la destinaţie. Un om trăieşte prin gând şi sunt înţelepţi care ne-au spus de mult timp că viaţa acestuia este ceea ce gândurile sale o fac să fie. Se vorbeşte mult despre puterea gândului, nu puţini fiind aceia care susţin că este cea mai mare putere din Univers. Ne putem găsi armonia, echilibrul interior și pacea în gânduri sau dimpotrivă, fiindcă mai mult de jumătate din gândurile care ne trec prin minte sunt negative. Cu gândurile noastre – bune sau rele – ne construim pe noi, dar şi lumea căreia îi aparţinem. Fiindcă lumea se află nu numai în afara noastră, ci şi în noi. Fiecare zi e, într-un fel, o viaţă mai mică şi cu fiecare dimineaţă începe tot restul vieţii noastre…
Am lansat provocarea alegerii unui gând – dintre multele gânduri ale unei zile – către personalităţi din diverse domenii, cu vârste şi preocupări diferite, din spaţii geografice şi culturale diferite, iar reacţia de apreciere şi de deschidere către o asemenea lume interioară, atât de legată însă de lumea noastră, a tuturor, anunţă o incursiune interesantă. Fiindcă gândul, spun cei care caută să-i descopere toate tainele, este ca un fel de cărare care se deschide în mintea noastră – imensul atelier în care se află toate ideile, cum toate statuile sunt deja în blocul de marmură… Adunate sub titlul “O zi, un om, un gând”, continuăm să deschidem, din acest colţ de pagină, o fereastră spre universul gândurilor…
Profesor universitar dr. ing. Lazăr Avram, membru în Senatul Universităţii
Petrol-Gaze Ploiești și decan al Facultății de Inginerie de Petrol şi Gaze
• Profesor invitat la CUST – Institut de Sciences de l´Ingénieur din Clermont-Ferrand, Universitatea «Blaise Pascal», Franţa; Kavala Institute of Technology, Grecia; Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu.
• Autor sau coautor a peste 230 de articole şi comunicări ştiinţifice apărute în ţară sau în străinătate și a 29 cărţi de specialitate apărute în diverse edituri din ţară.
• Membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR).
• Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (USR).
• Președinte al sucursalei Prahova a Asociației Inginerilor din România și membru AFIM (Association Française des Ingénieurs et Responsables de Maintenance).
• Ambasador Emerit al Spiritualității Românești Contemporane, ECO – EUROPA – Romanian Official PREMIUM BOARD, 2020.
• Autor a numeroase volume de versuri, reflecţii şi memorialistică, epigrame.
• Șase brevete de invenţie (şi încă patru în curs de brevetare).
• Nominalizare oficială la Premiile Naționale PERSONALITĂȚILE DECENIULUI ÎN ROMÂNIA 2010-2020.
Atunci când mi-a fost cerut să-mi exprim câteva gânduri legate de această rubrică, primul care mi-a răsărit în minte a fost o binecunoscută strofă a poetului ardelean Octavian Goga: ”Și cum, sub tâmpla mea fierbinte, / O lume veche-mi reînvie, / Nu câte-au fost îmi vin în minte, / Ci câte-ar fi putut să fie”. Și totuși… Și totuși, au fost multe și nu mărunte. Într-una din cărțile mele de memorialistică spuneam că timpul și gândul, pentru profesori, se repetă de multe ori aproape identic de la un anotimp la altul și au culoarea merelor necoapte. Primăvara se consumă ca o tinerețe cu puls sălbatic de felină. Vara pune aleanului căpătâi prin gânduri care fug alandala printre amintiri. Toamna, se dilată, apoi se recomprimă odată cu ploile inimii. Iarna, lovesc în față, ciclic și aspru, ca soarele și viscolul nomad, apoi se retrag la gura sobei. De aceea par întotdeauna scurte…
Digresiunile făcute până acum sunt oarecum paralele, dar nu străine de tematica propusă. Revenind la problema propriu-zisă, aleg dintr-un noian un gând anume și special din viața mea care se leagă, incontestabil, de Franța și de francofonie…
O perioadă frumoasă și fructuoasă prin rezultate a fost aceea a studiilor mele la Institutul Francez de Petrol, din Rueil Malmaison (1992 – 1993). Reședința o aveam la doi pași de Parcul comunal și castelul Iosefinei. În afara studiilor propriu-zise și a cercetărilor de nivel înalt, călătoriile prin Paris sau în afara lui au fost un fel de medicament tainic pentru inimă, ostoindu-i bătăile și aleanul. Am cunoscut oameni fascinanți, oameni extraordinari, precum Françoise și Phillipe Franc, Jean-Pierre Dève, Dr. Yolande Largnier, Gilles Gabolde, pe care, ulterior, i-am integrat sufletului meu și rugăciunilor mele cotidiene. Ce să spun despre locuri? Dacă stau bine și mă gândesc, Parisul înseamnă o sumă ce tinde spre un fel de infinit omenesc de catedrale, biserici, muzee, palate, opere, parcuri, expoziții, drumuri, gări, școli, sculpturi, picturi, antichități, magazine, plăceri, arhitectură ș.a. Începi de undeva dar nu termini niciodată. Rămâne întotdeauna impresia că trebuie să revezi. Iar după ce ai revăzut, ai senzația că ai văzut prea multe, că începi să amesteci datele și culorile…
Au urmat apoi activitățile didactice și de cercetare, ca profesor invitat, la Universitatea Blaise Pascal din Clermont-Ferrand, desfășurate pe parcursul a mai bine de 20 de ani. A fost o experiență unică trăită în Auvergne prin deschiderea acestei universități către tehnologiile avansate, prin reputația ei de centru de inovare, prin performanțele deosebite obținute în formarea continuă, transferul de tehnologie, colaborările multiple internaționale ș.a. În sinteză, o veritabilă prefigurare a unui model european în construcție… Cum au fost posibile toate acestea? Prin dăruirea exemplară a unor oameni precum Michel Troquet, Claude-Gilles Dussap, André Lacour, Jean Phillipe și a atâtor altor profesori și cercetători din cadrul universității. În paranteză spus, am avut și marea șansă de a-l întâlni și de a discuta, de trei ori, pe fostul președinte francez Valery Giscard d`Estaing, de două ori la Polytech` Clermont-Ferrand și o dată în comuna La Sauvetat (districtul Puy-de- Dôme). În plus, dacă asimilăm competența cu muzica, pot spune, vis-à-vis de Universitatea Blaise Pascal, odată cu Verlaine: ”De la musique avant toute chose, / Et pour cela préfère l`impair, / Plus vague et plus soluble dans l`air / Sans rien en lui qui pèse ou qui pose”.
În fine, o experiență aparte am avut-o ca membru și vicepreședinte CITEF (Conférence Internationale des Formations d`Ingénieurs et de Techniciens d`Expression Française), responsabil pentru zona 5 – Europa Centrală şi Orientală, Asia de Sud-Est și Caraibe (2008-2018). Un singur exemplu, ales la întâmplare… În aprilie 2012, eram la Ouagadougou (Burkina Faso), la o Conferință CITEF cu tema ”Former des ingénieurs, des techniciens et des cadres pour un développement durable – Bilan et perspectives”. În această perioadă, martie-aprilie, aici plouă doar o dată la câțiva ani. Atunci însă a plouat zdravăn, cu tunete și fulgere roșiatice. De fapt, aici totul este roșiatic: pământul, ploaia, cerul, corpul, inima, sufletul… Ei bine, în cadrul conferinței amintite, în loc să mă luminez mai bine în ceea ce privește dezvoltarea durabilă (développement durable – fr., sustainable development – en.), trebuie să recunosc că am intrat mai mult în ceață (roșiatică, desigur!). Într-un Dicționar de ecologie aplicată, scris împreună cu Michel și Julien Troquet, în 2002, defineam dezvoltarea durabilă ca o ”creștere economică ce ia în considerare protecția mediului ambiant, spre a nu ipoteca viitorul generațiilor viitoare”. Acum, însă, întrebările din capul meu curgeau precum ploaia de-afară pe acoperișul clădirii roșiatice, rotunde și scunde a Institutului Internațional de Inginerie a Apei și Mediului din Ouagadougou: • Care sunt componentele dezvoltării durabile asupra cărora trebuie să apese elementele sistemului de formare academică? • Cum pot depăși eforturile noastre, la limită, constrângerile mediului ambiant? • Care sunt legăturile tainice dintre știință, tehnologie și societate? • Care este partea văzută și care este partea nevăzută de pluridisciplinaritate și transdisciplinaritate în procesul de formare și educare al studenților? • Cum va face cărare, în desișul activităților didactice, sarcina, grea ca un veac, de creștere și reformare a generațiilor viitoare? Etc., etc. Am urmărit cu atenție expunerile colegilor mei din Franța, Canada, Congo, Tunisia, Cote d`Ivôrie, Vietnam, Burghina Faso, Algeria, Belgia, Liban, Senegal, Camerun, Maroc, Gabon, Madagascar… Eu însumi, împreună cu colegul și prietenul meu, de calitate, profesorul Gheorghe Calcan, am prezentat cu o zi înainte lucrarea, bine primită de asistență, cu tema ”Accents spécifiques concernant le développement durable dans les universités roumaines”. Cu toate acestea, ceața roșiatică din capul meu privitoare la dezvoltarea durabilă, în loc să se rarefieze, se umfla mai acătării ca dunele deșertului african stârnite de magie și vânt. Noroc că la Ouagadougou, timpul și gândul aproape că nu mai contează. Noroc că afară ploua. Ploua roșiatic peste părul tare, creț și negru al acestei fete enigmatice numită Africa…
* * *
Iată, așadar, câteva pretexte care-mi poartă mereu gândul înspre lumea francofonă care, din păcate, în ultima vreme, s-a diluat și în vrajă și în importanță. Mie, însă, fascinația ei mi-a străpuns pielea, iar un suspin adânc s-a ascuns în inimă. Ș-apoi, ce e amintirea duioasă, atunci când e? Nimic mai mult decât o lacrimă mare, crescută din cuvinte de taină…
