N.D.
Potrivit Primăriei Ploiești, la Școala Gimnazială ”George Coșbuc” a avut loc recepția după finalizarea lucrărilor ce au vizat eficientizarea energetică a clădirii în care funcționează această unitate de învățământ. Proiectul a fost finanțat din fonduri de la bugetul local și din surse externe nerambursabile prin POR 2014-2020, valoarea totală a investițiilor fiind de 1.910.588,59 lei, din care contribuția UE a fost de 1.448.096,95 de lei. Lucrările au vizat montarea de sisteme fotovoltaice și pompe de căldură, înlocuirea tâmplăriei exterioare, recompartimentări interioare, lucrări de schimbare a instalației termice și electrice, municipalitatea ploieșteană precizând că prin derularea acestui proiect s-a avut în vedere reducerea emisiilor de carbon prin eficientizarea energetică a clădirii publice în care funcționează școala menționată. Astfel, realizarea acestei investiții va spori eficiența energetică a clădirii datorită reabilitării termice și realizării unui iluminat eficient tot din punct de vedere energetic, ce vor avea ca rezultat scăderea consumului primar prin utilizarea resurselor de energie regenerabilă, respectiv pompă de căldură și panouri fotovoltaice. Totodată, municipalitatea a avut în vedere și asigurarea egalității de șanse prin adaptarea infrastructurii la normele privind accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, pentru acestea din urmă fiind montate o scară metalică exterioară și o rampă, iar pentru a le asigura accesul grupul sanitar a fost reconfigurat.