• O nouă generaţie de vaccin împotriva COVID-19 de la Moderna, care ţinteşte atât varianta Omicron, cât şi tulpina originală a coronavirusului, şi care ar putea fi administrată doar o dată pe an, a fost aprobată pentru utilizare la adulţi în Marea Britanie, a anunţat laboratorul american, precizând că este vorba despre o premieră la nivel mondial, relatează AFP şi dpa, preluate de Agerpres.
Această versiune a vaccinului constă într-o doză de rapel „bivalentă”, care vizează atât varianta Omicron, cât şi tulpina originală a SARS-CoV-2, şi „provoacă un răspuns imunitar puternic” împotriva ambelor variante, inclusiv a subvariantelor Omicron BA.4 şi BA.5, a declarat Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi a Produselor Medicale (MHRA) din Marea Britanie.