F. T.

Marţi, 3 august, angajaţi ai Poliţiei Urlaţi au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară în comuna Fulga, la domiciliul unui bărbat bănuit de comiterea infracţiunii de înşelăciune. Suspectul, în vârstă de 56 de ani, a fost condus la sediul poliţiei, pentru audieri.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, descinderea a fost motivată de faptul că „în perioada august-septembrie 2021, bărbatul ar fi pretins că este funcționar public într-o instituție, astfel, solicitând și obținând de la un alt bărbat aproximativ 9.700 de lei, sub pretextul achitării taxelor necesare angajării fiicei sale într-o funcție de funcționar public, prin susținerea unui concurs.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe elemente vestimentare cu inscripția unei instituții și o legitimație cu numele și fotografia bărbatului.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune”.