Violeta Stoica
Un nou lot al autostrăzii Dumbrava-Buzău intră în lucru, începând de astăzi! După organizarea de șantier și predarea amplasamentului către constructori pe lotul Mizil-Pietroasele, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii și ai Ministerului Transporturilor vor fi prezenți la începerea lucrărilor de construire și pe sectorul Dumbrava – Mizil, împreună cu asocierea câștigătoare a licitației pentru acest prim lot. La eveniment și-a anunțat participarea ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Astfel, la două luni de la semnarea contractului de execuție, se predă amplasamentul, astfel încât constructorii vor fi obligați să lucreze pentru a respecta graficul stabilit împreună cu autoritatea contractantă, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, deoarece și acest sector este finanțat prin PNRR.
Pe 16 iunie, CNAIR a semnat contractul pentru execuție lucrări autostrada Ploiești – Buzău, Lot 1, Dumbrava –
Mizil, de la kilometrul zero la kilometrul 21. Constructorul acestui sector de autostradă, desemnat în urma procedurii de achiziție, este Asocierea IMPRESA PIZZAROTTI &
C. S.P.A. – PIZZAROTTI S.A. – RETTER PROJECTMANAGEMENT S.R.L., iar durata de execuție a contractului este de 20 de luni, în timp ce perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani. Pe cei 21 de kilometri dintre Dumbrava și Mizil, autostrada va avea 14 poduri și un pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 550 m. Valoarea contractului este de 1.468.550.055,22 lei fără TVA.
În urmă cu aproape două săptămâni, a fost dat și ordinul de începere pe lotul Mizil-Pietroasele, în timp ce pentru ultimul lot al acestei autostrăzi, care leagă A3 – prin nodul de la Dumbrava – de municipiul Buzău, încă nu a fost parafat contractul de execuție a lucrărilor, din cauza contestațiilor care au fost admise, iar autoritatea contractantă – obligată să reevalueze ofertele.