Având în vedere faptul că, recent, un turist și-a pierdut viața- în timp ce se afla pe un traseu montan dintre Vârful Bucșoiu și Vârful Omu- din cauza unui trăsnet, cei de la Salvamont au ținut să facă publice o serie de sfaturi pe tema protecției împotriva fulgerelor în timpul ascensiunilor montane, pe care le redăm în rândurile de față:
* Nu ignoraţi prognoza meteo! Indiferent de traseul pe care urmează să îl faceţi, că e zonă de creastă sau nu, consultaţi prognoza și nu vă aventuraţi în cazul în care sunt anunțate furtuni puternice. Puteţi vizualiza direct pe mobil harta radar ANM sau instala aplicații precum Weather&Radar.
* Recunoașteţi primele semne ale furtunii. Unele furtuni se pot forma local, rapid, și nu sunt întotdeauna prevăzute de aplicațiile radar. Norii cumulonimbus, cu înălțimi mari și margini bine definite, sunt generatori de furtuni. Dacă zăriţi astfel de nori îndreptându-se spre zona în care vă aflaţi, e cazul să vă îndreptaţi spre zona de bază, mai sigură.
* Puneţi-vă la adăpost! Atât timp cât sunteţi în exterior nu există un mediu 100% sigur, de asta trebuie să fiţi conștienţi, dar puteţi reduce considerabil riscul de a fi “lovit” de fulgere sau o furtună violentă (de obicei acestea vin la pachet).
* Iată ce nu e indicat să faceţi: Nu staționaţi pe vârf, în creastă sau zonele plate, expuse. Dacă sunteţi deja surprins de furtună, atunci trebuie să știţi că zona mediană a crestelor este mai puțin periculoasă decât extremitățile ei. Nu staționaţi lângă apă, lacuri, stâlpi înalți sau cu marcaje. Nu staționaţi sub copaci înalți sau solitari. Dacă vă aflaţi deja în pădure, atunci alegeţi să staționaţi între pâlcurile de copaci mai mici și nu lângă arborii înalți. Nu căutaţi refugiu în grote sau surplombe, există riscul de a forma o punte de scurtcircuit peste deschizatură. În timpul furtunii însoțită de ploi și descărcări electrice, sentimentul de securitate pe care-l dă o mică grotă sau o surplombă este înșelător. Pentru a fi cât de cât în siguranță într-o grotă, trebuie să aveţi cel puțin 1 m distanță de pereții laterali, 3 m distanță deasupra capului și cel puțin 20 m față de intrare. Nu vă lipiţi niciodată cu tot corpul de pământ. În caz de impact, curentul electric vă va străbate tot corpul, cauzând leziuni ale organelor interne. În cazul în care nu mai e timp să coborâţi într-o zonă cât de cât mai sigură și fulgerele sunt deja în jur, orientaţi-vă rapid și găsiţi o mică ridicătură sau platformă dominată de un punct înalt vecin și ghemuiţi-vă la cel puțin 1 m distanță de acel punct (care e indicat să fie de vreo 5-10 ori mai înalt decât poziția pe care o aveţi). Evitaţi pietrele umede și zonele cu licheni. Atenție, nu vă sprijiniţi de peretele mai înalt cu mâna, umărul sau cu capul. Dacă simțiţi că vi se electrizează părul (se ridică la propriu, de pe cap, brațe sau picioare) e un semn al naturii că vă aflaţi într-o zonă încărcată electric și că sunteţi în pericol iminent. Așa că: dispersați-vă! Dacă sunteți un grup, dispersați-vă la cel puțin 15 m distanță unul de celălalt pentru a evita “lovirea în lanț”. Adoptaţi poziția ghemuit: călcâiele lipite, mâinile aproape de corp și acoperiţi-vă urechile cu palmele, pentru a vă proteja timpanele. Realizaţi o izolație: așezaţi sub dumneavoastră orice material nemetalic care ar putea crea o mică izolație fața de sol – izoprenul, sacul de dormit, o folie de cort. Rămâneţi pe poziție încă 30 de minute după ce aţi auzit și ultimul tunet și abia apoi retrăgeţi-vă către bază. Mai bine mai așteptaţi câteva minute în plus decât să vă expuneţi unor riscuri mai mari, trăsnetele putând lovi de la km distanță.
* Adevărat sau fals? Bețele de trekking atrag fulgerele: Fals, corpul uman fiind mai înalt și cu o mai mică rezistență electrică are mai mari șanse de a fi lovit, desigur nu o să staţi cu ele prin aer în timpul furtunii. Telefonul mobil atrage fulgerul: Fals, mai indicat este un telefon mobil decât o linie fixă. În plus, e important să aveţi un telefon la îndemână în cazul în care sunteţi nevoit să anunțaţi eventuale urgențe la 112 sau 0-Salvamont. Nu puteţi atinge o persoană lovită de fulger: Fals, victima unei descărcări electrice nu reţine sarcina electrică descărcată, aşa că ne putem apropia de ea pentru a acorda primul ajutor. Important este să evaluăm condițiile și dacă ne putem apropia în siguranță fără a fi expuși la rândul nostru. În caz de impact, obligatoriu se va anunța serviciul de urgență.
Acasă Actualitate Sfaturi de la Salvamont pe tema protecției împotriva fulgerelor în timpul ascensiunilor montane