F.T.
Potrivit unui comunicat de presă al Tribunalului Prahova, în perioada vacanţei judecătoreşti ( 1 iulie – 2 septembrie 2022), activitatea departamentelor Registratură, Arhivă şi Arhiva faliment din cadrul instituţiei se desfăşoară astfel: Registratura – zilnic între orele 09.00-11.00; Arhiva – în zilele de Luni, Miercuri şi Vineri, între orele 09.00-11.00; Arhiva faliment – Luni şi Miercuri, între orele 10.00-12.00.
În acelaşi document de presă, postat şi pe site-ul instanţei, sunt incluse precizări şi cu referire la şedinţele de judecată care se desfăşoară în această perioadă.
Astfel, la Secţia Civilă a Tribunalului Prahova, printre cauzele care nu suportă amânare- deci se judecă şi în timpul vacantei judecătoreşti- se numără: acordare personalitate juridică, asigurare dovezi, cererile de ajutor public judiciar, cererile de reexaminare ajutor public judiciar, conflictele de competenţă, contestațiile la măsura carantinării, contestaţiile pentru tergiversare cauze, inadmisibilităţile cererilor de introducere în cauză a altor persoane, încuviinţările de executare silită, încuviinţările executării silite în zile nelucrătoare, modificările de acte constitutive persoane juridice, ordonanţele preşedinţiale, popririle asiguratorii, recuzarea întregii instanţe, reexaminările taxe de timbru etc.
La nivelul Secţiei Penale a Tribunalului Prahova, printre dosarele care se soluţíonează fără a fi amânate se regăsesc: în faza de urmărire penală- toate cererile/propunerile formulate în cursul acestei proceduri, precum și contestațiile împotriva încheierilor prin care s-au soluționat astfel de cereri de instanța de fond; cererile formulate și verificarea măsurilor în cauzele în care inculpații sunt supuși unor măsuri preventive, încheieri de finalizare a procedurii de Cameră Preliminară, în cauzele în care sunt dispuse măsuri preventive; contestațiile împotriva încheierilor prin care instanța de fond s-a pronunțat asupra măsurilor preventive; cererile formulate în faza de executare a pedepsei de către persoanele condamnate, contestațiile formulate împotriva încheierilor instanței de fond cu privire la măsurile preventive și a hotărârilor instanței de fond în cauzele cu arestați sau persoane aflate în stare de detenție; revizuirea în cauzele cu condamnaţi aflaţi în stare de detenţie, măsuri de siguranță, măsuri asiguratorii, în orice fază procesuală etc.
Mai multe detalii privind activitatea instanţei în timpul vacanţei judecătoreşti pot fi aflate accesând site-ul Tribunalului Prahova: https://portal.just.ro/105/SitePages/acasa_default.aspx