Sfântul Mucenic Pantelimon s-a născut în anul 284, în oraşul Nicomidia. A trăit în timpul împăratului Maximian (286-305). La naştere a primit numele de Pantoleon, care înseamnă „cel în toate puternic ca un leu”, un nume păgân, căci tatăl său împărtăşea credinţa în zei. Însă Evula, mama sa, era creştină. Aceasta moare la puţini ani de la naşterea lui Pantoleon. La îndemnul tatălui său termină Şcoala de Medicină din Nicomidia, iar ucenicia o va face cu renumitul medic Eufrosin.
Află de la preotul Ermolae că Hristos este singurul doctor adevărat. După ce ridică din moarte un copil care fusese muşcat de o năpârcă, prin chemarea lui Hristos, cere să fie botezat. După ce primeşte botezul de la preotul Ermolae, numele său a devenit Pantelimon, care înseamnă „cel cu totul milostiv”.
Sfântul Pantelimon ajunge, după puţină vreme, la o cunoaştere desăvârşită a artei medicale, încât împăratul Maximian care îi remarcase calităţile intenţiona să îl ia la palat ca medic particular. După ce a vindecat un orb, împăratul i-a cerut lui Pantelimon să renunţe la credinţa creştină. Pentru că a refuzat, sfântului Pantelimon i s-a tăiat capul. În loc de sânge, a curs lapte din trupul său.
Din anul 303, anul morţii sale, Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor. Fiind un tămăduitor al bolnavilor, mai multe spitale şi aşezăminte poartă numele său.
Sfântul Mucenic Pantelimon este chemat în rugăciuni de către preoţii Bisericii la Sfinţirea Apei şi la Taina Sfântului Maslu, împreună cu Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae şi cu ceilalţi sfinţi doctori fără de arginţi şi făcători de minuni.
Cum putem să ne asemănăm Sfântului Pantelimon?
La această întrebare, Părintele Teofil Pârâian răspunde: „Nu suntem doctori, nu suntem tămăduitori, dar mângâietori putem fi, alinători de suferinţă cu putere omenească, asta o putem face şi noi. Şi dacă facem cele la măsurile noastre, face şi Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastră. Şi, atunci, iată că suntem şi noi pe calea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon…”
