Promovată în Liga a III-a CS Păulești face o oarecare ”reparație morală” antrenorului Iulius Mărgărit. După ce, acum câțiva ani, promova în acest eșalon cu Mărgărit la timonă, dar nu se mai înscria în competiție, antrenorul plecând la Plopeni (cu care, de asemenea, a reușit promovarea), acum, în căutarea unui tehnician cu licență pentru a profesa la nivel național, cei de la Păulești s-au ”orientat” exact la el! Aseară, Mărgărit s-a și prezentat la reunirea echipei din Păulești, unde încearcă să ”refacă” șirul colaborării întrerupe brusc în 2016. În sezonul precedent, Mărgărit a activat la Tricolorul Breaza, o scurtă perioadă, urmând să fie acum… adversarul lui Marius Vișan, care, la acel moment era președintele său la Breaza, iar acum – antrenor la CS Blejoi.
Apoi Iulius câștigat, ca antrenor, Cupa Regiunilor, alături de selecționata AJF Prahova, proiect care, la acest moment, are, de asemenea, o ”problemă”, pentru că este puțin probabil că acesta va putea să ducă ”în paralel” ambele fronturi! Deocamdată, ce este cert, este că antrenorul și CS Păulești sunt foarte aproape de a relua colaborarea oficial!