Un prim profil al pacienţilor afectaţi de focarul actual de cazuri de variolă a maimuţei se conturează, potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a relatat AFP, preluată de Agerpres.Cel mai des întâlnit profil este cel al unui bărbat cu vârsta sub 40 de ani, care locuieşte în Europa, are relaţii sexuale cu bărbaţi şi prezintă erupţii cutanate pe tot corpul şi febră.Acesta este doar un portret brut, al cărui profil este reprezentativ pentru cel al majorităţii bolnavilor. Cu 81,6% dintre cele 6.027 de cazuri înregistrate la nivel mondial, Europa rămâne de departe cea mai afectată regiune de valul actual de cazuri de variolă a maimuţei, depistat în luna mai în afara ţărilor din Africa Centrală şi de Vest, unde virusul este endemic.
Germania, Regatul Unit şi Spania sunt cele mai afectate ţări din lume, cu peste 1.000 de cazuri fiecare. Franţa avea 498 de cazuri la 6 iulie, conform cifrelor Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).Aproximativ 99,5% dintre pacienţii care şi-au declarat sexul sunt bărbaţi, cu vârsta medie de 37 de ani, conform statisticilor OMS.