N.Dumitrescu
La nivelul județului Prahova se află în plină derulare (în paralel cu alte județe ce fac parte din Regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia) un proiect care are ca scop depistarea cancerului de col uterin. Astfel, așa cum s-a anunțat în mod oficial, ploieștencele au acces gratuit la teste Babeș-Papanicolau și HPV pentru depistarea cancerului de col uterin, campania fiind adresată femeilor care au între 24 și 64 de ani. Persoanele interesate se pot adresa Centrului Medical Gral din Ploiești, str. Cuza Vodă nr. 6, programările fiind făcute de luni până joi, între orele 7.00-19.00, și sâmbăta între orele 14.00-19.00, prin telefon, la numărul 0726.326.600.
De altfel, Ploieștiul nu este singura localitate din Prahova implicată în această campanie, teste similiare fiind realizate, pe data de 13 iulie a.c., și în comuna Drăgănești. De menționat că aceste testări fac parte din proiectul SCCUT – Screening pentru Cancerul de Col Uterin și tratament precoce Regiunea Sud-Muntenia, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, derulat de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu INSMC – Spitalul Clinic Polizu, în parteneriat cu Fundația Renașterea, Centrul FILIA şi Sastipen – Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate, care se va derula până în noiembrie 2023.
Obiectivul general al proiectului este, printre altele, creșterea accesului la servicii accesibile, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate și servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin. Astfel, se dorește informarea, identificarea și mobilizarea unui total de 170.000 de femei din grupele de vârstă 24-29 ani și 30-64 ani care să beneficieze de screening primar, prin testare Babeș Papanicolau și testare HPV, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin, dar și oferirea posibilității de a beneficia de trimitere către medicul specialist pentru investigații suplimentare, beneficiare fiind femei din Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia, din care fac parte județele Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Prahova, Argeș, Teleorman și Giurgiu.