N. D.

Denumirea populară de ”Cuptor” atribuită lunii iulie este pe deplin justificată, în această perioadă, confirmarea venind, în mod repetat chiar, de la specialiști. Ieri, de pildă, Agenția Națională de Meteorologie a anunțat că, astăzi, vor fi caniculă și disconfort termic ridicat, printre zonele afectate fiind și Muntenia. Totodată, a fost emisă și o avertizare, pentru zilele de 22, 23 și 24 iulie a.c., fenomenele vizate fiind val de căldură și disconfort termic ridicat, printre județele colorate în galben, din cauza caniculei, regăsindu-se, din nou, și Prahova. ” În următoarele zile, valul de căldură se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general, temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade C, iar cele minime vor fi de 18…20 de grade C”, au anunțat meteorologii. Totodată, aceștia au mai precizat și că, în zilele de 22 și 23 iulie a.c., în anumite zone ale țării, printre care și sud-vestul Munteniei, unde a fost emisă o avertizare de Cod portocaliu, valul de căldură se va intensifica, după-amiaza urmând să se înregistreze valori termice de 38…40 de grade C.
Ieri, la ora 12.00, la stațiile meteo din județul Prahova erau înregistrate următoarele temperaturi: Câmpina – 27 grade C, Ploiești – 28,8 grade C, Sinaia Cota 1500 – 20,2 grade C, Vf. Omu – 8 grade C.