Colaborare încheiată… înainte de a începe!
”Mariajul” dintre nou-promovata în Liga a III-a, CS Păulești, și antrenorul Iulius Mărgărit s-a ”destrămat” înaintea primului joc oficial în noua formulă de conducere! Mai precis, după finala pierdută la penaltiuri, la turneul amical ”Memorialul Doru Matei”, între jucători și antrenor, apoi jucători și conducere, a avut loc o discuție ”bărbătească”, în care toate părțile implicate s-au convins că e mai bine… să meargă pe drumul lor, astfel că, de săptămâna aceasta, de antrenamentele echipei se va ocupa Florin Pripu, cel care a condus din postura de antrenor-jucător formația din Păulești și în Liga A. Iar pentru a îndeplini condițiile necesare de participare în eșalonul trei, privind banca tehnică, CS Păulești va apela la un ”artificiu”, urmând să instaleze un antrenor doar ”cu numele”. Dacă nu cumva, până la finalul perioadei de pregătiri, vor mai apărea alte surprize!
Blejoiul l-a luat pe Giuroiu, dar l-a ”scăpat” pe Arnăutu
Aflată în cantonament la Poiana Brașov, CS Blejoi a reușit să mai ia încă un jucător dintre cei care au evoluat sezonul trecut pentru Astra, în eșalonul secund, după Cătălin Pahonțu (liber de contract), Badea Nandito și David Brăilă (împrumut), sub comanda lui Marius Vișan ajungând și fundașul central Tiberiu Giuroiu (foto).
În schimb, atacantul Sergiu Arnăutu, care evoluase pentru Blejoi în amicalul cu CS Tunari, a semnat cu CSM Focșani, la echipa pregătită de Marius Bratu ajungând câțiva jucători cu mare experiență pentru acest nivel al Ligii a III-a, alături de Arnăutu (ultima dată la Hunedoara) ajungând, printre alții, și un alt prahovean – Liviu Băjenaru (ultima dată la CSA Steaua).