Două cazuri provocate de virusul Marburg – o febră hemoragică aproape la fel de mortală ca Ebola – au fost înregistrate în premieră în Ghana, au anunţat autorităţile sanitare, potrivit AFP, citată de Agerpres. Acest virus se transmite la om de la exemplare de liliac, vieţuitoare considerate gazde naturale.
Probe de sânge prelevate la 8 iulie de la două persoane în regiunea Ashanti (sud) au indicat prezenţa virusului Marburg. Eşantioanele au fost trimise la Institutul Pasteur din Dakar (IDP) pentru confirmare, a declarat Serviciul de Sănătate din Ghana (GHS).
„Teste suplimentare efectuate la IDP, în Senegal, au coroborat rezultatele”, a declarat dr. Patrick Kuma-Aboagye, directorul general al GHS, citat într-un comunicat emis duminică. „Este prima dată când Ghana confirmă (prezenţa) virusului Marburg”, a spus el.
Cele 98 de persoane identificate ca fiind persoane care au intrat în contact cu bolnavii se află în prezent în carantină, se precizează în comunicatul în care se adaugă că niciun alt caz de contaminare cu virusul Marburg nu a fost detectat deocamdată în rândul acestora.
Autorităţile sanitare au dat asigurări că fac totul pentru a „proteja sănătatea populaţiei”, solicitând cooperarea „tuturor” pentru ca acest virus să fie „izolat în mod eficient”.
Boala – cunoscută anterior sub denumirea de febra hemoragică a virusului Marburg – îşi trage numele de la oraşul german unde a fost identificată pentru prima dată, în 1967, într-un laborator al cărui personal a intrat în contact cu exemplare de maimuţă verde africană aduse din Uganda.
Acest virus din familia Filoviridae (filovirus), precum Ebola, cu care are în comun numeroase caracteristici, se transmite la om de la exemplare de liliac frugivor, vieţuitoare considerate gazde naturale ale virusului. Se răspândeşte la specia umană prin contact direct cu fluidele corporale ale persoanelor infectate sau cu suprafeţe şi materiale contaminate, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
OMS a anunţat în septembrie 2021 încheierea primului episod de virus Marburg din Africa de Vest, la 42 de zile de la identificarea unui singur caz în Guineea. Focare şi cazuri sporadice au fost raportate anterior în alte zone din Africa, inclusiv în Africa de Sud, Angola, Kenya, Uganda şi Republica Democrată Congo.
Boala debutează brusc, cu febră mare, dureri de cap intense şi stare de rău. Ratele de mortalitate au variat între 24% şi 88% în cazul focarelor precedente, în funcţie de tulpina virusului şi de modul de gestionare a situaţiei, conform OMS. Deşi nu există vaccinuri sau tratamente antivirale aprobate pentru această boală, rehidratarea orală sau intravenoasă şi tratamentul simptomelor specifice cresc şansele de supravieţuire.