Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, „sub «Umbreluța Norocoasă» a copiilor unei grădinițe cu același nume din Ploiești, polițiștii Serviciului Rutier Prahova, împreună cu angajaţi ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au petrecut, în ziua de 6 iulie a.c., două ore cu micuţii”.
Întâlnirea lor a avut un scop educativ-preventiv, polițiștii citindu-le copiilor povești ale căror teme au fost legate atât de regulile elementare de circulație ce trebuie respectate de categoria de participanți la trafic din care ei fac parte, cât și câteva reguli de conduită socială, pe înțelesul lor. «Totodată – după cum se mai precizează în acelaşi document de presă al poliţiei prahovene – copiii au participat activ la activităţi, punând întrebări şi discutând cu oamenii legii pe teme privind traversarea străzii, locul unde ei trebuie să stea în mașină, joaca pe stradă sau alte activități la care trebuie să fie atenți».