V. Stoica
Tânărul care a înjunghiat o profesoară de la Colegiul Național „Spiru Haret” din Ploiești, în luna ianuarie 2019, va executa 11 ani și două luni de închisoare, după ce magistrații Curții de Apel Ploiești au respins, miercuri, 29 iunie, apelurile declarate atât de partea vătămată, cât și de inculpatul condamnat în primă instanță. Astfel, decizia primei instanțe a rămas definitivă.
Tribunalul Prahova s-a pronunțat, pe fond, în dosarul în care tânărul ploieștean Alexandru Nițescu a fost judecat pentru tentativă la infracțiunea de omor, după ce, în urmă cu trei ani, a înjunghiat cu un cuțit o profesoară de la Colegiul Național „Spiru Haret” din Ploiești. Judecătorii Tribunalului Prahova l-au condamnat pe Alexandru Nițescu, fără acord de recunoaștere, la 10 ani de închisoare, pentru tentativă la omor calificat, faptă din 29 ianuarie 2019, la care se adaugă un spor de 1/3 din celelalte pedepse (pentru alte două infracțiuni – tulburarea liniștii și ordinii publice și port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase), respectiv sporul de 1 an si două luni închisoare, rezultând o pedeapsă totală de 11 ani şi 2 luni închisoare.
În luna ianuarie 2019, o știre de la Ploiești făcea înconjurul țării: un tânăr a intrat într-un colegiu din oraș și a înjunghiat cu un cuțit o profesoară, în miezul zilei. La ora 12:54, dispecerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi (IJJ) Prahova a primit, prin intermediul Numărului Unic de Urgență “112”, un apel telefonic de la un cadru didactic de Colegiul Naţional „Spiru Haret” Ploiești, care a sesizat faptul că o colegă (profesoară de matematică, în vârstă de 43 de ani), aflată în fața cancelariei, a fost înjunghiată în abdomen de un fost elev al instituției de învățământ. Lui Alexandru Nițescu i se va deduce din pedeapsă perioada în care a fost în arest preventiv, respectiv din ianuarie 2019 și până în prezent.
Pe lângă pedeapsa privativă de libertate, tânărul condamnat a fost obligat de instanță să plătească Spitalului Județean de Urgență Ploiești – care s-a constituit parte civilă în proces – suma de 11.112,80 lei despăgubiri civile, la care se adaugă dobanda legală calculată de la data de 19.01.2019 și până la plata efectivă, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate în perioada 29.01.2019 – 08.02.2019.