Florin Tănăsescu
Dante, fotbalist de top, a fost transferat de la Florenţa la FC „Harta-n Cui”. A făcut cunoştinţă cu coechipierii, care l-au primit cu pâine şi sare.
La prezentarea oficială, primarul din Sighetul Marmaţiei i-a strâns mâna. Că acolo juca meciurile de-acasă echipa. Fiindcă acolo se agaţă harta-n cui. A devenit cetăţean de onoare şi-al Caracalului, şi-al Giurgiului. Că echipa reprezenta ţara, d-aia.
Datoria lui Dante era să joace cum i se cântă.
Antrenorul l-a sfătuit: „Dante, băiatule! Popor paşnic am fost, aşa rămânem! Deviza noastră:
«Harta-n cui, echipă mică / Şi de umbra ei i-e frică!». D-aia nu jucăm în nocturnă”.
Paşnice erau şi antrenamentele. Aşa d-agale se plimba mingea, că mai repede creştea iarba. Adică, buruiana.
Într-o zi, Dante „a înălţat zmeul”. A tras în minge până-n înaltul cerului… Doar, doar, s-or trezi şi echipa, şi suporterii, şi ţara.
A fost chemat la Preşedinţie. A fost decorat anticipat cu Ordinul „Statul degeaba”. Şi i s-a explicat: „Nu trebuie stricată tradiţia!”. Patru cuvinte, rostite în răstimpul a 90 de minute regulamentare. După care, arbitrul a fluierat a pagubă.
În prima etapă a campionatului, era deja adaptat tacticii mioritice.
Născut la Florenţa, într-un alt sezon competiţional, Dante scrisese şi-o trilogie: „Divina Comedie”.
Adoptat pe plaiurile mioritice, a reeditat cartea. Se numeşte „Divina Ironie”. Urmează „Divina delăsare”.
Jucător la FC „Harta-n cui”, uneori se uită spre cer. Speră să le cadă câtorva mingea-n cap. Să le vină şi mintea…
La antrenamente este primit cu pâine şi sare. La meciurile oficiale, dacă nu respectă sarcinilie, nu ia primă de joc. Doar avertisment: o talpă pe gleznă, dacă are noroc.
„Divina tragedie” a lui Dante: La următoarea abatere, crampoanele pe tibie!
Atunci va suferi toată echipa FC „Harta-n cui”.
Şi-o-ntreagă Românie, adevărată rană vie!
