CFR Călători suplimentează la capacitate maximă tehnic disponibilă componenţa garniturilor de tren, în contextul ultimelor prognoze de caniculă şi disconfort termic accentuat emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, a informat, miercuri seara, compania.
„Precizăm că întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic – funcţional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs. Pentru menţinerea în funcţiune a instalaţiilor de climatizare au fost dispuse măsuri suplimentare de mentenanţă climă în reviziile de vagoane care formează garniturile de tren, precum şi însoţirea cu electricieni de vagoane în anumite intervale orare, atunci când sunt situaţii de caniculă”, se spune într-un comunicat al CFR Călători, remis AGERPRES.
În condiţiile utilizării întregului parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic, pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi în vederea adaptării cât mai bine a capacității de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor să îşi planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziţie în graficul unei zile de circulaţie şi să îşi procure legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens. Biletele sunt vândute în limita locurilor disponibile din tren şi nu se emit bilete fără loc rezervat la trenurile cu regim de rezervare. Achiziţia legitimaţiilor de călătorie se poate face utilizând următoarele canale: online, de la automatele de vânzare bilete din gări, din aplicaţia mobilă „CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online”, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR Călători, de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).
„În staţiile mari, cu trafic crescut de pasageri, vor fi efectuate controale la urcarea în trenurile CFR Călători. În acest sens, este bine ca pasagerii să aibă pregătite legitimaţiile de călătorie pentru optimizarea urcării”, atrag atenţia reprezentanţii companiei.
Acasă Actualitate CFR Călători a anunţat suplimentarea, la capacitate maximă tehnic disponibilă, a componenţei...