V. Stoica

Deși Guvernul României a aprobat, printr-o ordonanţă de urgenţă, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, începând cu data de 1 iulie şi până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, continuă avalanșa organizării concursurilor în instituțiile publice.
Pentru că se mizează pe excepţia așa-ziselor „posturi unice”, chiar și după 1 iulie, primăriile sau instituțiile județene aflate în subordinea ministerelor, alte instituții publice au publicat zeci de anunțuri pentru organizarea unor concursuri, iar Prahova nu face excepție.
În aceste zile, oricine consultă site-ul oficial al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici are surpriza să constate că în Prahova sunt concursuri lansate pentru 72 de posturi de execuție și 13 posturi de conducere.
Unul dintre cele 13 posturi de conducere vacante pentru care se organizează concurs de promovare este cel de șef Serviciu Proiecte cu finanțare externă din cadrul Consiliului Județean Prahova. Cu ce diferă acest post de celelalte aflate acum pe tapet, scoase la concurs în primării sau alte instituții publice din județ? Diferă, deoarece această funcție fusese eliminată din organigrama modificată de două ori, în noiembrie 2020 și în ianuarie 2021, fără vreo analiză legată de activitatea acestui serviciu! Însă, pentru că s-a revenit, între timp, la vechea organigramă – dinaintea celor două hotărâri anulate definitiv de instanțele de judecată – conducerea CJ Prahova s-a gândit că acum are nevoie de acest post considerat, probabil, UNIC!
În 25 mai 2022, Consiliul Județean Prahova a pierdut definitiv procesul intentat de șase angajați (ale căror posturi fuseseră radiate, atât la prima modificare a organigramei, cât și la cea de-a doua), astfel că, prin decizia magistraților de la Curtea de Apel Ploiești, care au menținut decizia de la Tribunalul Prahova, HCJ 14/27.01.2021 a fost anulată. Este însă doar o victorie amară a funcționarilor rămași în proces, în luptă cu actuala conducere a Consiliului Județean Prahova. Desființarea succesivă a posturilor din organigrama valabilă până în noiembrie 2020 a condus la plecarea din instituție a multor angajați, majoritatea adevărați profesioniști în sectoarele lor de activitate. Unul dintre posturile tăiate este cel de șef al Serviciului Proiecte cu finanțare externă, scos acum la concurs, pentru că, nu-i așa?, Consiliul Județean a pierdut procesul, iar organigrama a revenit la formula inițială!
Ipocrizie, manipulare și batjocură!