Clubul Petrolul a ajuns la un acord cu fotbalistul nigerian Christian Irobiso, acesta semnând cu echipa ploieșteană un contract valabil pentru următoarele două stagiuni.
Atacantul în vârstă de 29 de ani, născut la Lagos, în Nigeria, vine tot din Liga 1, unde a evoluat din vara lui 2021, pentru Gaz Metan Mediaș (23 meciuri/2 goluri marcate) și Dinamo București (8 meciuri/3 goluri marcate).
De-a lungul carierei sale, Irobiso a mai jucat în primele două eșaloane din Portugalia, la Pacos Ferreira, Unio Madeira, Farense, Cova Piedade și Varzim, dar și în ligile de elită din Slovacia, la FK Senica, și Cehia, la FC Vysocina.