N.D.

Conducerea UPG Ploiești i-a provocat pe studenți la o competiție inedită. Este vorba despre un concurs pentru promovarea imaginii instituţiei în care învaţă, studenții fiind invitați să trimită un clip de prezentare a universității ploieștene.
În realizarea clipului, cei care îl vor concepe vor trebui să țină cont de următoarele condiții: durata să fie între 30 – 60 de secunde; să surprindă specificul universității; să fie apropiat de aspirațiile și stilul generației din care aceștia fac parte.
Conform condițiilor impuse de către conducerea UPG Ploiești, termenul limită expiră astăzi, clipul urmând să fie transmis împreună cu un fișier Word cu datele de identificare ale autorului / autorilor, prin WeTransfer la adresa promovare.upg@upg-ploiesti.ro .
Cert este faptul că, la finalul acestei competiții, tot studenții vor decide care dintre clipurile participante la concursul de promovare a imaginii UPG Ploiești va fi declarat și cel câștigător. ”Studenții din campus vor avea ocazia să vadă aceste clipuri și să le voteze prin intermediul paginii de YouTube PROMOVARE UPG, în intervalul 8-16 iunie. Filmul cu cel mai mare număr de voturi va fi premiat cu suma de 2500 lei, ce va fi distribuită în mod egal autorilor”, au mai anunțat reprezentanții UPG Ploiești.