F.T.
Ieri dimineaţă, în jurul orei 10.00, polițiștii ploieşteni au fost alertaţi telefonic, prin intermediul Numărului Unic „112”, de către angajata unui magazin din Ploieşti că magazinul la care lucrează a fost spart, fiind furate mai multe bijuterii.
Potrivit reprezentanţilor poliţiei prahovene, „în baza sesizării s-a constituit echipa operativă care, ajunsă la fața locului, a constatat că sesizarea se confirmă.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și luarea măsurilor legale care se impun”. Conform unor surse judiciare, este vorba despre magazinul de bijuterii de lângă fostul Cinemascop «Patria», iar furtul ar fi fost comis în weekend, când unitatea era închisă. Profitând de acest lucru, hoţii ar fi pătruns printr-o gaură din spatele acesteia, sustrăgând mai multe obiecte de valoare, prejudiciul creat urmând să fie estimat de către anchetatori.