10 state est-europene, printre care și România, au solicitat Comisiei Europene, într-o scrisoare, să poată renegocia contractele pentru achiziționarea vaccinului anti-COVID-19 fiind invocate aprovizionarea excesivă și nevoia de proteja finanțele statului.
Potrivit Politico, preluat de Hotnews, scrisoarea a fost transmisă comisarului european pentru sănătate, Stella Kyriakides, la inițiativa Poloniei. Semnatare ae documentului mai sunt România, Bulgaria, Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia.
Contractele ar trebui să se încheie „dacă nu mai sunt necesare dintr-o perspectivă sanitară și epidemiologică”, se arată în scrisoare. În alte situații, ar trebui să existe posibilitatea de a reduce numărul de doze comandate astfel încât să reflecte mai bine cererea de vaccin, se precizează în document.
Hotnews a scris recent că România a cumpărat deja sau a contractat pentru perioada 2022-2023 aproximativ 105 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19.
României i-a revenit cantitatea de aproximativ 105 milioane de doze de vaccin în urma consultărilor cu Comisia Europeană, care a intermediat achizițiile de vaccinuri COVID-19 de la companiile producătoare.
Practic, Comisia Europeană a semnat contractele pentru achiziția vaccinurilor cu producătorii de vaccin, iar fiecărei țări i-a revenit o anumită cantitate de doze de vaccin. La o populație de aproximativ 18 milioane de persoane eligibile pentru vaccinarea împotriva COVID-19 (16,9 milioane de persoane eligibile ca categoria de vârstă peste 12 ani și 1,2 milioane la categoria de vârstă 5-11 ani), România a cumpărat, practic, suficiente doze de vaccin pentru ca, la nevoie și în eventualitatea prelungirii pandemiei, fiecare persoană să poată face 4 doze de vaccin + marja pentru pierderile inevitabile (flacoane multidoză care trebuie folosite în maximum 6 ore de la deschidere, transport în condiții necorespunzătoare etc.).
Acasă Actualitate România și alte nouă state UE cer renegocierea contractelor pentru vaccinurile anti-COVID-19