Primele loturi de carduri pe care vor fi virate ajutoarele financiare acordate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie, în cadrul programului „Sprijin pentru România”, au început să fie distribuite de Poşta Română începând din data de 10 iunie, informează operatorul naţional poştal, într-un comunicat de presă transmis Agerpres.
„Astăzi (n.n. 10 iunie 2022), Poşta Română îşi pune la dispoziţia oamenilor, aşa cum o face în fiecare zi, cel mai de preţ capital pe care îl are, poştaşii. Colegii mei au început, de la prima oră a dimineţii, să distribuie rapid loturile de carduri pentru voucherele valorice. Vreau să asigur populaţia că nu trebuie să existe nicio îndoială că nu vom reuşi să ducem această misiune la capăt cu succes, eficient, exact în timpul asumat în acest proiect. Spun asta, pentru că am mare încredere în angajaţii din operaţionalul companiei, care nu sunt la prima experienţă de acest gen. Să nu uităm că Poşta Română are capacitatea logistică necesară, fiind singura companie care are expertiza de a livra orice trimitere, chiar şi în cel mai îndepărtat colţ al ţării”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române. Potrivit sursei citate, angajaţii operatorului naţional de servicii poştale distribuie populaţiei cu venituri reduse un prim lot de peste 35.000 de carduri electronice în judeţele Ilfov, Brăila, Buzău, Olt şi Galaţi. Următorul lot, de aproape 300.000 de carduri, va fi livrat de angajaţii poştali la nivelul întregii ţări. Dintre acestea, aproximativ 55.000 de carduri vor ajunge la beneficiarii din Bucureşti.
„Această măsură vine în ajutorul a peste 2,5 milioane de români, ceea ce demonstrează, dacă mai era nevoie, cât de dificile sunt vremurile prin care trecem. Suntem obligaţi, la nivelul coaliţiei de guvernare, să îi asigurăm fiecărui cetăţean siguranţa alimentară, prin măsuri consolidate, aşa cum este pachetul „Sprijin pentru România“. Mă bucur să văd că au fost distribuite, cu sprijinul factorilor poştali, primele vouchere sociale, chiar mai devreme decât ne asumasem în calendarul iniţial, ca urmare a mobilizării companiilor emitente de carduri, cărora le mulţumesc şi pe această cale”, a afirmat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Distribuirea va fi realizată de Poşta Română la domiciliile beneficiarilor, într-un termen de maximum cinci zile lucrătoare de la primirea acestora din partea emitenţilor autorizaţi, întreaga perioadă de valabilitate a convenţiei fiind de 18 luni de la semnarea documentului.
Voucherele sociale în valoare de 250 de lei, acordate prin programul „Sprijin pentru România”, vor fi acordate în patru tranşe, o dată la două luni, până la finalul anului. Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: emiterea cardurilor de către unităţile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), împlicuire şi distribuirea, şi încărcarea valorică a cardurilor. Astfel, încărcarea voucherelor se va face după ce se încheie procesul de distribuire, iar ajutoarele aferente tranşei I vor ajunge la beneficiari începând cu data de 20 iunie 2022. Primele carduri pe care vor fi încărcate voucherele sociale în valoare de 250 lei au fost distribuite, începând de vinerea trecută, de Poşta Română, iar încărcarea voucherelor pe carduri se va face după ce se încheie procesul de distribuire, începând cu data de 20 iunie, arată un mesaj al premierului Nicolae Ciucă pe pagina de Facebook a Guvernului, potrivit Agerpres.
„Le mulţumesc ministerelor şi companiilor naţionale şi private, care s-au mobilizat exemplar şi s-au sincronizat, astfel încât distribuirea cardurilor să înceapă mai devreme decât termenul estimat iniţial”, a spus premierul. Potrivit premierului, aproximativ trei milioane de persoane – pensionari, persoane cu dizabilităţi, familii cu venituri mici şi persoane fără adăpost – vor beneficia de aceste vouchere o dată la două luni, bani pe care îi vor putea folosi pentru cumpărarea de produse alimentare. Reamintim că, dintre cele peste 2,5 milioane de persoane, la nivel naţional, care vor primi vouchere pentru achiziția de produse alimentare, peste 28.000 de beneficiari sunt prahoveni.