Nicoleta Dumitrescu
Dintre cele peste 2,5 milioane de persoane cărora li se vor acorda, la nivel naţional, vouchere pentru achiziția de produse alimentare, peste 28.000 de beneficiari sunt prahoveni. Astfel, la nivelul judeţului, vor primi un asemenea sprijin peste 23.000 de persoane cu handicap, peste 3.000 de prahoveni din rândul celor care beneficiază de venit minim garantat, cărora li se adaugă persoane beneficiare de alocaţii pentru susţinerea familiei.
Informația ne-a fost confirmată de către reprezentanții Ministerului Muncii, la solicitarea ziarului Prahova, care ne-au precizat că sprijinul material în valoare de 250 lei se acordă o dată la două luni, începând cu luna iunie a.c. și până la sfârșitul lunii decembrie 2022. Sprijinul material este acordat sub forma tichetelor sociale pe suport electronic, acestea putând fi utilizate în termen de un an de la data fiecărei alimentări. Tichetele sunt oferite prin intermediul programului guvernamental ”Sprijin pentru România” și fac parte din cea mai importantă iniţiativă de acest gen derulată până acum, la nivel național, din perspectiva numărului de beneficiari, care sunt persoane cu situație materială precară sau cu risc de sărăcie, precum pensionari și persoane cu dizabilități cu venituri lunare mai mici sau egale cu 1.500 de lei, familii cu venituri reduse ori care primesc venit minim garantat de la stat. Așa cum a anunțat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prima tranşă de ajutoare pentru achiziţionarea de alimente şi mese calde va ajunge la beneficiari în perioada 20 – 24 iunie a.c. Persoanele considerate eligibile pentru primirea acestor vouchere, stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, nu trebuie să depună nicio solicitare pentru acordarea sprijinului, întrucât, așa cum s-a anunțat, cardul va fi livrat de către angajaţii Poştei Române şi va putea fi utilizat numai pentru achiziţionarea de produse alimentare sau mese calde de la operatorii economici parteneri, care sunt, la nivel național, în număr destul de mare – peste 24.000. În plus, cardurile vor fi însoţite și de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare, inclusiv codul PIN, detalii despre operatorii economici parteneri şi un număr de telefon pentru situațiile în care sunt întâmpinate probleme.Cu toate acestea, există unele categorii de persoane potenţial beneficiare care trebuie să se adreseze primăriilor din localităţile în care locuiesc pentru a primi sprijinul respectiv. Astfel, Primăria Ploiești a anunţat ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, că reprezentanții Serviciului Protecția Copilului și Familiei din cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești primesc cererile și declarațiile pe propria răspundere, însoțite și de anumite documente, din partea anumitor categorii de persoane considerate eligibile pentru a beneficia de tichetele menționate, și anume familiile cu copii care nu beneficiază de alocație pentru susținerea familiei și persoanele fără adăpost.
Potrivit informațiilor primite de la reprezentanții Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, numărul total de beneficiari ai programului “Sprijin pentru România” din județul Prahova este de 28.331 de persoane, în mediul urban situația beneficiarilor fiind următoarea: Ploiești 6.068 persoane, Mizil 791, Plopeni 248, Sinaia 208, Slănic 162, Azuga 87, Băicoi 516, Boldești – Scăeni 400, Breaza 524, Bușteni 189, Câmpina 986, Comarnic 386, Urlați 436, Vălenii de Munte 448, iar din mediul rural cele mai multe persoane fiind din Ariceștii Rahtivani – 304, Brazi – 329; Bucov – 400, Ciorani – 339, Filipeștii de Târg 426, Valea Călugărească – 435. Întrebați când vor intra beneficiarii în posesia acestor tichete sociale și ce alimente se vor putea achiziționa, cei de la Ministerul Muncii ne-au precizat: ”Sprijinul material în valoare de 250 lei se acordă o dată la două luni, începând cu luna iunie 2022 și până la 31 decembrie 2022. Sprijinul material se acordă sub forma tichetelor sociale pe suport electronic. Sumele acordate pot fi utilizate în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări. Cu aceste tichete se pot achiziționa alimente și/sau mese calde numai de la unitățile afiliate, respectiv unitățile alimentare cu care emitenții de tichete au încheiate acorduri, în condițiile legii. Menționăm că peste 24.000 de unități alimentare sunt afiliate în toată țara. Apreciem că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este în măsură să furnizeze datele exacte de livrare a tichetelor și de încărcare a acestora cu valoarea sprijinului material, având în vedere că achiziția tichetelor, livrarea și încărcarea acestora cu suma necesară se realizează din bugetul acestui minister”. Categoriile de beneficiari ale acestor tichete, așa cum au fost stabilite de către Guvern, sunt: pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere ale căror venituri lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare. Ce se întâmplă însă în cazul persoanelor care se încadrează în două sau mai multe dintre categoriile stabilite de către legislație ca fiind potențiale beneficiare ale acestor tichete sociale? Răspunsul a venit tot de la reprezentanții Ministerului Muncii: ”OUG nr.63/2022 reglementează că persoanele care se încadrează în mai multe categorii dintre cele menționate beneficiază de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia. Cu toate acestea, tot actul normativ reglementează ca, în situația în care familiile cu copii sau cele beneficiare de ajutor social au un membru de familie ce face parte din categoriile de pensionari sau persoane cu dizabilități, sprijinul material să se cumuleze”.
Potrivit Primăriei Ploiești, ”Personalul Serviciului Protecția Copilului și Familiei din cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești primește cererile și declarațiile pe propria răspundere ale persoanelor fizice care urmează să beneficieze de sprijin material sub formă de tichete sociale emise pe suport electronic, prevăzute la art. 9 alin. (4) din Ordonanța de urgență nr. 63/09.05.2022, respectiv din partea familiilor cu copii care nu beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) și d) din ordonanță, după cum urmează: familii cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familii monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei”.
De asemenea, având în vedere că de sprijin material sub formă de tichete sociale emise pe suport electronic beneficiază și persoanele fără adăpost, cele care se regăsesc în această situație vor trebui să depună, tot la ASCC Ploiești – pentru a fi luate în evidență și să se știe care este numărul potențialilor beneficiari – următoarele documente: copie de pe actul de identitate, iar acolo unde este cazul: certificate de naștere ale copiilor, de căsătorie sau de deces al soțului/soției, sentință/Certificat de divorț, hotărâre judecătorească prin care soțul/soția este declarat/declarată dispărut/dispărută, hotărâre judecătorească de plasament, alte documente, după caz. ”Pe baza cererilor și a declarațiilor pe propria răspundere, depuse în condițiile art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/2022, personalul Serviciului Protecția Copilului și Familiei din cadrul ASCC Ploiești întocmește situația centralizatoare a familiilor ce îndeplinesc condițiile de acordare a sprijinului și a persoanelor fără adăpost aflate, după caz, în evidența sa, sau care au depus cererea și declarația pe propria răspundere. Distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde se face la domiciliul beneficiarilor, cu confirmare de primire, prin Compania Națională „Poșta Română” – S.A. În cazul persoanelor fără adăpost, distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde se face de către Compania Națională „Poșta Română” – S.A. la Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești și vor fi distribuite prin grija acesteia, pe bază de tabel nominal, care se transmite ulterior Companiei Naționale „Poșta Română” – S.A.”, se mai precizează în comunicatul de presă al Primăriei Ploiești.