George Marin
Pare ciudat ca, discutând despre echipa națională a României, să numim normalitate înfrângerea sau, cel mult, egalul. Din nefericire, aceasta este realitatea crudă. Semnalul a fost tras la meciul contra Greciei – pierdut fără să le fi creat elinilor prea mari emoții – și la meciul din Israel, chiar dacă părea că avem posibilitatea să îl câștigăm. Mă ostenesc, totuși, să amintesc „strălucitele” victorii din 2021: două „la primărie”, cu „Lichenștain” – cum tatăl actualului selecționer numea principatul – una „la cantidrala Sfântul Nicolae”, adică la Reykjavik – dar, la București, nu i-am mai bătut pe islandezi – și una „la școală”, un amărât de 1-0 cu Armenia. Toate astea din opt meciuri. Ne-au bătut Germania (hai, treacă!), Anglia 3 și Georgia (la Ploiești). Am făcut egal cu Islanda – tocmai ce am pomenit – și la Skopje.
Ne-am dus degeaba speranțele la Podgorica. Pre limba lor sârbă, „gora” este „munte” și „pod” este „jos”. Exact acolo a rămas și echipa României, la baza muntelui. Am tras nădejdi după nădejdi. Prezența lui „Iedi” – numele dat de nea Gigi – adusese altele, deși există contestatari și acum care susțin că fiul generalului „cașchetă” este un antrenor promovat fără să obținut vreo promovare și fără să aibă vreun campionat complet, astfel cele două trofee câștigate de el neavând prea multă valoare. Răutăcioșii! Uită sezonul complet de la Fortuna Câmpina! Sau Brazi. Sau unde avea chef patronul.
Revenind la meci, după ce am văzut debutul de joc bramburit, ca de județ, chiar nădăjduiam că vom încerca să punem mingea jos și să îi luăm la tehnică. Nu s-au legat pasele, nu a fost nimic deosebit în meci în afară de bara gazdelor. Cel mai apreciat moment a fost pauza de hidratare, ca spectatorul să își ia o bere, să îi mai treacă amarul creat de ceea ce se vedea pe teren.
La reluare, s-a demonstrat de ce indolentul Maxim mai mult a frecat banca în Germania. Tot acest băiat a arătat că tânjește după aplauzele din Turcia, aplauze care vin rapid la un dribling, la o fentă, la un călcăi și, desigur, la un penalti transformat în gol, dar aplauze de negăsit la Podgorica. Chiar și în declarația sa de după meci a răzbătut discret nostalgia aceasta. În cursul mitanului, am mai asistat la concursul de gafe câștigat detașat de Chiricheș, că doar de aia este căpitan. Am mai constatat că Muntenegru putea juca fără portar, ca la handbal. Mijatović putea să fie lăsat să își vadă de treburile lui acasă și să fie chemat în poartă doar pentru prelungirile partidei. Oricum, poate s-a simțit un pic jignit că a fost nevoit să culeagă doar o singură minge, trimisă slab cu capul de fundașul nostru Rus, în al patrulea minut extra. Aceasta a fost singura minge trimisă pe spațiul porții. Ne amintim, atunci când Rus are o ocazie, el are și „calitatea” de a deține unica ocazie a echipei României. Ați uitat cumva de acel 0-5 de la Madrid, sub Contra? Bine, să nu îl uităm pe Alibec, al cărui șut la un metru de poartă a fost „milimetric” în comparație cu ștachia trimisă de Mitriță în ceruri.
Pare că aceste afirmații sunt dure? Sunt dure, dar reflectă realitatea! Pentru că nimeni nu vrea să vadă că împăratul este gol. Nu știu câtă vină are Iordănescu, nu știu câtă vină are unul sau altul dintre jucători. Dar nu știu câtă lume își dă seama că lucrurile rele vin din urmă, pentru că atunci nu s-a sădit nimic și a crescut pe măsură. Sau, chiar dacă totuși cineva cu autoritate, cu cuvânt în fenomen își dă seama, nu se face nimic pentru că lucrurile par convenabile. Lor, desigur, nu fotbalului românesc. Le-a fost bine cu Nașu, cu Bela, cu Mitică, cu Georgeli, cu Romeli, cu Jeneli – Dumnezeu să îi ierte pe cei care au plecat! – și le e bine și acum cu Răzvănel, cu Mișel și cu Ginel, acesta fiind ocupat mai mult să își salveze odrasla de pușcărie. Oare la ei sau la cine să se fi referit Edi Iordănescu atunci când a declarat că răspunderea se împarte la toți, fără a îndrăzni să pronunțe nume? Nostim s-a arătat cameleonul Mitică în declarațiile sale. Zic nostim pentru respectul cuvenit doar vârstei sale nu și activității sale. La ce-o mai fi el întrebat de meci și nu de ce a făcut cât timp a fost la Ligă? La ce mai este el băgat în seamă? Pentru serviciile pe care le-a făcut mai înainte?
Un lucru bun din meciul acesta: comentariul foarte direct prestat de Emil Grădinescu și de Costi Mocanu.
Marți seară avem meci din nou, în Bosnia. Pun rămășag că, în acea zi, farmaciile vor avea vânzări reduse la somnifere – vor fi înlocuite de televizor – și foarte mari la antinevralgice. Profilactic.
