N.D.
În Ploiești, nu doar în zona de sud și centrul orașului sunt fântâni arteziene, ci și pe…apă, mai exact pe lacul din parcul din zona de vest a municipiului. Ieri, reprezentanții Servicii de Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești SRL au anunțat că, în urma consultărilor la nivel de municipalitate, s-a luat decizia amplasării unei fântâni arteziene în bazinul lacului din parcul de la Sala Sporturilor Olimpia, administrat de către societate, lucrările fiind deja finalizate.
„Noua fântână arteziană a captat deja atenția vizitatorilor parcului, în special pe timpul serii, întrucât aceasta este dotată cu spoturi submersibile de diverse culori, al căror joc de lumini este vizibil din zona de promenadă a lacului. Astfel, se continuă demersurile de înfrumusețare a parcurilor și grădinilor publice din municipiu, prin inițiative și proiecte care au ca scop crearea de elemente noi de atracție pentru ploieșteni. Pe această cale, revenim cu apelul nostru, adresat tuturor ploieștenilor, de a menține curățenia zonelor verzi și de a nu vandaliza mobilierul urban din parc și le reamintim, totodată, că este interzis scăldatul în lacul din interiorul parcului”, au precizat reprezentanții SGU prin intermediul unui comunicat de presă.