V.Stoica

Un scurtcircuit electric a provocat, potrivit ­primelor concluzii, un incendiu care a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o anexă – biroul de asistență socială – a Secției Buna Vestire a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, situată pe strada Buna Vestire din municipiul Ploiești. Intervenția pompierilor de la Detașamentul 1 Ploiești, care au mobilizat mai multe echipaje la fața locului, a făcut ca flăcările să fie stinse repede, astfel încât nu a fost nevoie de evacuarea pacienților internați în secțiile care își desfășoară activitatea în această locație. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, incendiul cuprinsese o suprafață de 35 mp și a afectat obiecte de mobilier, aparate electrice, mase plastice și documente.
Nu este primul incendiu care a izbucnit la o secție a Spitalului Județean de Urgență Ploiești în ultimul an. În noiembrie 2021, un alt incendiu a izbucnit la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti, în urma căruia doi pacienți, bărbaţi de 74 şi 75 de ani, au murit. De asemenea, o infirmieră din cadrul unității medicale a suferit arsuri pe o suprafață de aproximativ 25% din corp și alţi 18 bolnavi au fost evacuaţi din secția respectivă, fiind transferaţi în clădirea principală a Spitalului Judeţean.