Numărul de militari NATO prezenţi în ţara noastră este de peste 5.000, a declarat, ieri, şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, potrivit Agerpres. El a participat la ceremonia de schimbare a comenzii Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE).
Generalul-maior Cristian Dan, comandant al HQ MND-SE în perioada iunie 2020 – iunie 2022, a predat comanda generalului de brigadă Dorin Toma, locţiitor al Şefului Statului Major al Forţelor Terestre din aprilie 2020. „Soldaţii aliaţi au luat parte la activităţi privind consolidarea vigilenţei, poliţie aeriană şi se antrenează alături de soldaţii români”, a afirmat şeful SMAp, în intervenţia sa din cadrul ceremoniei. Petrescu a apreciat că existenţa HQ MND-SE „este mai importantă decât anticipam în 2014, când a fost luată decizia de a crea un comandament aliat în România”. „Atunci ne confruntam cu provocări structurale, create de Federaţia Rusă, împotriva echilibrului de securitate european. Am fost martori a provocărilor acesteia care aveau ca scop o nouă ordine mondială (…) Anul acesta, echilibrul a fost din nou pus la încercare de brutalitatea atacului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Aliaţii au dat dovadă de unitate şi hotărâre pentru a proteja pacea din Europa de orice agresiune. NATO a luat noi măsuri pentru a creşte postura sa de apărare şi descurajare”, a adăugat Daniel Petrescu. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit de sporirea efectivelor în ţara noastră după începerea războiului în Ucraina.
„Comandamentul Naţional de Divizie Sud-Est are misiunea de a fi în măsură să asigure comanda şi controlul unei operaţiuni NATO de tip articol 5, apărare colectivă, contribuind la consolidarea apărării pe Flancul Sud-Est al Alianţei, la asigurarea securităţii teritoriale şi a populaţiei statelor din zona de responsabilitate”, a arătat el. Totodată, ministrul a apreciat că „NATO este alianţa care demonstrează capabilitatea, reuşita şi angajamentul apărării colective”.
Fostul comandant al HQ MND-SE Cristian Dan şi-a amintit că a preluat comanda diviziei „în plină pandemie”. „Atunci am fost nevoiţi să ne reajustăm programul de instruire în aşa fel încât să ne atingem obiectivele”, a afirmat el.
În cadrul diviziei activează militari din 15 ţări (inclusiv România). „Fiecare dintre colegii mei vine cu o diferită perspectivă şi te ajută să înţelegi sau să vezi lucrurile altfel”, a mărturisit Dan.
Referitor la Forţa de reacţie rapidă NATO, el a spus că aceasta „are un timp extrem de scurt de răspuns şi se află sub comanda comandantului suprem al forţelor aliate”. Noul comandant, Dorin Toma, a vorbit de perspectivele summitului NATO care va avea loc în această lună, la Madrid. „Dislocarea acestor structuri multinaţionale pe teritoriul României, contingentele diferitelor naţiuni care se instruiesc în comun cu militarii români pregătesc din perspectivă militară inclusiv acest eveniment la nivel politico – militar”, a arătat el.
De asemenea, Dorin Toma a spus că „armata României şi structurile NATO dislocate pe teritoriul României sunt gata pentru îndeplinirea misiunii oricând”.
În privinţa prezenţei aliate la Marea Neagră, Dorin Toma a afirmat că „din perspectiva forţelor terestre există această prezenţă şi misiunile de descurajare sunt vizibile”.